La Tbilisi, revolta de sîmbătă s-a transformat duminică în sărbătoare, demisia preşedintelui a fost celebrată pe străzi cu mare bucurie şi liderii opoziţiei victorioase au declarat că se simt responsabili şi pentru viitoarele alegeri corecte şi pentru eradicarea corupţiei şi pentru securitatea lui Şevardnadze care s-a hotărît atît de greu să părăsească puterea. Şevardnadze a venit în urmă cu zece ani la cîrma ţării, după demonstraţii asemănătoare celor din luna noiembrie a acestui an: atunci a fost înlăturat preşedintele ales Gamsakurdia. Politica lui Gorbaciov de perestroika şi glasnosti s-a prăbuşit de fapt din cauza tensiunilor etnice, a voinţei republicilor de a ieşi din statul federal. Participanţii la marile manifestaţii populare de la sfîrşitul anilor '80, care au zguduit URSS, credeau că democraţia ar fi urmat să decurgă în mod necesar din voinţa statului suveran şi independent. Cu excepţia ţărilor baltice, nu s-a întîmplat aşa, iar în Georgia, primul preşedinte ales, Gamsakurdia, un om cu un trecut eroic, de luptător neînfricat împotriva dominaţiei ruseşti, a devenit un dictator, un tiran al propriului popor. Colaborator foarte apropiat al lui Gorbaciov, Şevardnadze reprezenta, atunci, în 1992, politicianul modern, branşat la dialogul cu Occidentul (recunoscător pentru rolul său major în descompunerea Imperiului sovietic, dinăuntrul şi din afara graniţelor URSS), capabil să rezolve problemele puse de regiunile secesioniste, de sărăcie, de combinaţia toxică între mentalităţile de clan şi hămeseala acumulării capitaliste. A fost ales de două ori preşedinte, cu majorităţi tot mai fragile, pe măsură ce se dovedea incapabil să facă minuni. E adevărat, a rămas în viaţă după două tentative de asasinat, dar acţiunile secesioniste au continuat, cu sprijinul tainic şi făţiş al Rusiei, sărăcia s-a accentuat, corupţia s-a diseminat prin mai multe clanuri, ceea