Cînd cobori din tramvai, dă biletul compostat unuia care urcă. E aproape o dovadă de civism, dacă nu cumva chiar o filosofie de viaţă. Dar poate că n-aţi văzut ştirea aceea... Să vă explic mai clar: călătorii RATB au găsit o nouă soluţie pentru a merge pe daiboj. Ea presupune o cooperare strînsă între membrii societăţii (biletul se strecoară celui care urcă, discret şi palmat) şi o conştiinţă înaintată a luptătorului în ilegalitate (deşi tehnic eşti un infractor, practic eşti mîndru de mica ta şmecherie). După un principiu foarte simplu: hoţi sînt cei care ne cer să plătim. Sigur, nu e exclus să fie adevărat - poate că, undeva, un funcţionar şi-a luat partea lui din preţul unui bilet de călătorie. Dar cei care îşi trec din mînă în mînă biletul nu ştiu asta sigur. N-au nici o dovadă. Şi nici măcar n-o mai caută. Nu asta e important, ci mica ciupeală, modestul tun, discreta hoţie, aceea care-ţi lasă gustul plăcut al iepurelui braconat noaptea pe cîmp, la lumina farurilor tractorului. Mi-e teamă că acum veţi spune că n-am nici un drept să vorbesc despre cei care merg cu autobuzul (şi despre necazurile lor), odată ce treaba asta mi se întîmplă destul de rar. Totuşi, sînt destul de mulţi bărbaţi care scriu sau povestesc despre naşterea, alăptarea şi creşterea copiilor (am şi eu un manual acasă, scris de dl doctor Spock), aşa că îmi veţi permite, sper, să-mi arog o oarecare competenţă - aşa cum se cuvine pe la noi, adică izvorîtă din simpla observaţie din afară. În fond, unii au fost numiţi în fruntea Ministerului Privirii doar pentru că ştiau să se uite cu subînţeles... Dar să ne întoarcem la gestul iniţiatic al trecerii biletului dintr-un destin în celălalt. E o chestie nouă. Pe vremea mea se purtau colecţiile de bilete (10-20 de bilete compostate). Ca să vezi care era cel bun îţi trebuia un set de hîrtii de formă dreptunghiulară, cu care sondai aparatul de compo