Eu, mi-ai zis într-o vineri bucureşteană, pe la patru, în staţie la Universitate, de sub cozorocul pepit, am rezerve. Că steguleţul cu 12 stele nu va flutura bunuţ chiar din clipa integrării pe deasupra capetelor noastre, îmi puteam închipui şi singură, dar, recunosc, ceea ce nu luasem în calcul era această îngrijorare a ta. Că ai ieşit de sub tutela comuniştilor şi intri sub o alta, este doar o parte. Faptul că nu ştii prea multe despre legislaţia UE te aruncă însă şi mai mult în braţele acestei nelinişti. Prea frumos, mi-ai zis cîţiva paşi mai încolo, lîngă zidul Universităţii, încercînd să eviţi alţi trecători şi să-ţi cauţi cuvintele (că doar te dădeam la ziar), este prezentat totul, ca să nu existe un dezavantaj, unul care să anuleze sau cel puţin să ţină serios balanţa cu beneficiile. Tu ştii, tu eşti Stan Păţitu'. Uite, de pildă, întrebarea asta a mea, cu suveranitatea statului. Va fi, vorba aia... sublimă, şi-mi faci cu ochiul. De ce-ai spus asta? Pentru că e logic, dacă ne integrăm va trebui să ne aliniem la Constituţia europeană. Şi, fără să bagi mîna în foc, dacă ţineai tu bine minte, parcă o lege a noii Constituţii spune că, în anumite condiţii, dacă o lege de-a noastră s-ar bate cap în cap cu una de-a lor, cîştigă a lor. Deci, ce suveranitate să mai fie? Şi ai plecat destul de brusc, că ţi-a venit nouăzeciul. Eu, ai reluat însă discuţia la puţin după plecarea troleului, dar nu înainte de a te regăsi în spatele unei tarabe de flori, cu basma pe cap şi vorba chitită să mă facă să cumpăr un buchet, nu ştiu ce e aia suveranitate. Îţi oarecum explic, aha, dacă-i aşa, atunci mai bine hoţii ăia decît ăştia. Am ridicat, deodată amuzată de francheţea ta, atît sprîncenele şi colţurile gurii, cît şi întrebarea "de ce?". Că pe-ăştia-i ştim de-o viaţă ce le poate pielea, să-i vedem şi pe-ai lor. Aşa, aşa, ai preluat repede vorba florăresei, sub chipul de clie