"Am trecut mai departe..." Se clatină serios pe picioare, cu pantofii lui bej şi şapca aranjată şmechereşte pe cap. Nici n-am văzut ce culoare avea părul lui. Face slalom printre cei care îşi croiesc drum spre ieşire prin mulţimea de el, el dedublat, peste tot, parcă umblă să se culeagă. Îl pierd la un moment dat din vedere, caut în geantă cartelele vechi de metrou, cu cele două călătorii duse la bun sfîrşit, s-a gîndit vreodată cineva să păstreze cartelele de metrou consumate doar pentru a face exerciţii de memorie cu fiecare călătorie înscrisă acolo?... Îl văd oarecum cu coada ochiului, caută să se lipească de cineva care tocmai trece prin barele aparatului aceluia, nu e destul de rapid, ştie ce vrea să facă, dar corpul nu-l ajută, se ridică în braţele vinete de înţepături, aproape că se văd prin geacă şi prin cămaşă sau prin pulover, sau ce-o fi purtat, ce-o fi găsit şi el curat în dulap, ce i-o fi spălat maică-sa şi lui... Se ridică şi îşi face vînt, picioarele, ele nu-l ascultă, rămîn în urmă, leneşe, şi... unde nu-s picioare, vai de cap! Vreau să cred că l-am auzit plesnind cu palmele de betonul rece, acoperit cu sînge, trec şi eu şi e acolo, întins, nemişcat, cu capul într-o parte, cu şapca pe cap, nici nu mai văd unde-i sînt picioarele, parcă doarme... Mai are puls? Cît are Salvarea? Apuc telefonul mobil, ce pot face pentru el? Şi nu e sînge din nas, e prea închis la culoare şi dens, ca un ketchup stricat, şi oamenii se uită ca şi mine, şi-l aud pe Cris cînd zice că n-ar trebui mişcat de acolo, dar nu l-a atins nimeni, se uită toţi, ce bine dacă ne-am face bine numai cu o privire. Şi mama lui care-i spălase puloverul sau cămaşa şi-i cumpărase şapca... Am trecut mai departe, cu lacrimile curgîndu-mi pe gît, ca printr-o gaură de canal, merg către nicăieri, căci nu mai sînt niciunde şi, înainte de culcare, mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de tînărul acela