- Istoric - nr. 235 / 29 Noiembrie, 2003 In eseul "Razboiul generator de literatura", inclus in volumul "In marginea epopeei", aparut la Bucuresti, in 1919, Eugen Lovinescu remarca: "Razboiul este, inainte de toate, unul din cele mai insemnate izvoare de inspiratie epica. Este, deci, in cel mai larg inteles, un generator de frumusete (...). O imensa literatura de razboi se va ridica in intreaga lume civilizata. Si, daca nu vom avea si noi Iliada noastra, vom avea, desigur, opere de arta in care epopeea celor doi ani de lupta va fi fixata sub trasaturile eternitatii". Spre deosebire de razboiul pentru cucerirea independentei de stat a Romaniei (1877) ori de cel de-al doilea razboi balcanic (1913), primul razboi mondial a fost tratat intr-un registru superior, atat in planul memorialisticii propriu-zise, cat si in cel al fictiunii (romane precum "Padurea spanzuratilor" de L. Rebreanu, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu, "Balaurul" de H.P. Bengescu, "Intunecare" de Cezar Petrescu etc.). Memorialistica primului razboi mondial apartine unor oameni din toate categoriile sociale - de la regi, ministri ori diplomati, pana la oameni simpli, anonimi. Multe din acestea apartin unor scriitori implicati direct in focul luptelor ori al evenimentelor ce au urmat: Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Iorgu Iordan, G. Toparceanu, Nicolae Iorga, Demostene Botez, Constantin Bacalbasa, Gala Galaction. Chiar daca eroismul ostasilor bucovineni nu a beneficiat de condeiul unui prozator de talia lui Liviu Rebreanu, participarea voluntarilor bucovineni in razboiul de intregire a neamului este evocata de generalul Constantin Turtureanu in cartea "In valtoarea razboiului". Nu putem ignora contributia in acest domeniu a maresalului Ioan Averescu (1859-1938), prin "Notitele zilnice din razboi" (doua volume - 1937), in care realizeaza o cronica exacta a vi