De mai bine de un deceniu, despre ţările fostului bloc comunist se spune că "sînt în tranziţie", iar cuvîntul schimbare are o mare frecvenţă nu numai în ziare şi reviste, în eseuri şi analize politologice, dar şi în limbajul cotidian. Schimbările sînt legate (şi catalizate) de aderarea acestor ţări la Uniunea Europeană (în 2004 pentru unele, în 2007 pentru altele şi mai tîrziu pentru cele din ex-Iugoslavia). Dar tocmai "pragul" integrării creează necesitatea de a reflecta mai profund la ceea ce s-a pierdut şi la ceea ce s-a cîştigat în acest răstimp: acum zece sau doisprezece ani se vorbea abstract şi general despre "casa comună europeană"; astăzi se discută în termeni mult mai pragmatici, iar integrarea provoacă, la nivel social, unele redefiniri identitare: cine şi cum vom fi "noi" (polonezii, maghiarii, slovenii, românii etc.) atunci cînd vom deveni "la fel de europeni" ca şi francezii, germanii, italienii, spaniolii şi ceilalţi din "UE 15"? Acest număr al Dilemei s-a născut din alăturarea cîtorva reflecţii despre schimbările care au avut loc în ceea ce n-am obişnuit să numim "Europa de Est". Mai întîi am primit (prin bunăvoinţa d-lui Hugo Agostón de la Kronika) două eseuri dintr-o serie central-europeană: doi intelectuali, unul maghiar şi unul polonez, comentează schimbările, iluziile, dezamăgirile, cîştigurile şi pierderile tranziţiei din ţările lor. Textele au apărut în Gazeta Wyborcza şi Népszabadság în octombrie 2003 şi vor "circula" în publicaţii din celelalte ţări central şi est-europene, iar intelectuali din fiecare ţară vor scrie, la rîndul lor, alte eseuri şi comentarii, alcătuind un

"lanţ comunicaţional" sui generis. Pentru apariţia în România, iniţiatorii proiectului au ales Dilema. Publicăm, aşadar, textele lor şi vom urmări proiectul pe măsură ce se va desfăşura. Pentru a întregi "dilema schimbărilor din Est", am adăugat o primă parte din