Creaţie fără punctuaţie? "Opera sau viaţa" - iată o dilemă peste măsură de subversivă. Chiar înainte de a ajunge la semantica titlului, sau la problemele de hermeneutică filosofică pe care o atare temă le poate ridica, ceva cu mult mai prozaic ne sare în ochi: punctuaţia absentă. Aş, îţi zici, titlurilor le şade bine şi-aşa, fără zorzoane punctuaţionale. Însă tentaţia simbolului ascuns în spatele acestei normalităţi impenetrabil-formale e totuşi mare - lipsa punctuaţiei deschide perspective nebănuite de interpretare, iar orizontul posibilităţilor nu mai este la discreţia semnelor. Dar asta nu rezolvă mare lucru, dilema rămîne, ba chiar se compune. Nu numai că "opera" şi "viaţa" îşi caută definiţiile şi potenţialele sensuri, dar relaţia dintre ele devine o problemă chiar mai dificilă în lipsa semnelor. (Asta ar putea da serios de gîndit asupra codului de semne pe care se bazează orice exercitare a puterii informaţionale - în ce semne credem şi de ce?) Să vedem: putem spune, bunăoară, "Opera, sau viaţa" în care caz virgula introduce o sugestie transparentă - opera ca alter ego al vieţii; putem spune, de asemenea, "Opera, sau viaţa?" vizînd în acest caz o falsă antiteză de tipul "To be or not to be?", în care unul din termeni e de fapt subsumat celuilalt (moartea, vieţii; opera, vieţii; sau - de ce nu - chiar Viaţa văzută ca un caz particular de Operă a unui Spirit transcendent pe care, eventual, să-l imităm creînd opere mai mici). Am mai putea specula, dacă şi-aşa am început, pe tema "Opera sau viaţa!" perorînd ultimativ, spre intimidarea celor mai reţinuţi şi docili, despre necesitatea de a da un sens vieţii, producînd o operă în orice condiţii, fie chiar şi la comanda vremurilor. Dar nu, spunînd "Opera sau viaţa", a-punctuaţional, sîntem prea de tot lipsiţi de ordine; şi de unde atîta libertate de expresie? Eh, să ne liniştim totuşi, "Argument"-ul lui a.l.ş.