Prin facultate ne băteam capul cu diferenţa dintre masculin şi feminin în literatură, erau seminare şi discuţii foarte serioase despre poezia de autor feminin şi cea scrisă de bărbaţi şi tot aşa. Dacă s-a ajuns sau nu la vreo concluzie pînă în ziua de azi n-am aflat, eu mă înfipsesem bine în filosofia orientală şi psihanaliză. Habar n-am cine citea, de fapt: eu sau bărbatul din mine însă, în orice caz, o făcea bine, fiindcă recunoşteam întru totul teoriile jungiene - de exemplu - ca venind din propriul interior atemporal şi nicidecum dintr-o instanţă intelectuală exterioară. Oricum, la mine lecturile nu au funcţionat niciodată altfel decît în regim de sincronicitate chiar şi atunci cînd încercam să le ordonez după criteriile necesităţii sau presiunii sociale. Nu pot citi o carte înainte de a-i veni timpul în logica existenţei mele, altfel ceva se întîmplă şi este respinsă sau redusă la tăcere ca un actor care a intrat mai devreme în scenă. Dacă stau bine să mă gîndesc, în relaţia cu cărţile nu sînt altceva decît un amant chinuit de jocurile crude şi neînţelese ale femeii iubite. Dar şi atunci cînd este iubit! Întreaga lume se reordonează după sentimentul propriei iluminări şi recunoştinţe... Cred însă şi invers, că viaţa mi s-a transformat dramatic în cîteva rînduri doar pentru a citi şi înţelege o carte ori o suită întreagă după ea. Oricum, nu am nici un dubiu: în relaţia cu cărţile sînt bărbat. Fireşte, cel mai "tare" bărbat pe care l-am cunoscut vreodată. Altfel - să fim sinceri - ce ne oferă realitatea de o parte şi de cealaltă a baricadei sexuale? O lume de băieţei fricoşi şi de fetiţe agresive. Să luăm, de exemplu, reclama la brînza Hochland după care toată lumea este topită... De fapt, una din ele. Fetiţa şi băieţelul se întîlnesc în prima zi de şcoală, nu, nu, în a doua, mai degrabă, după ce s-au văzut şi probabil au făcut cunoştiinţă întîiaşi dată, c