Mircea MIHAIES

Scutul lui Perseu.

Nicolae Manolescu

intre oglinzi paralele

Editura Curtea Veche, Bucuresti,

2003, 128 p., f.p.

Admiratia pe care o are in mod vadit Mircea Mihaies fata de Nicolae Manolescu nu a fost deturnata nici un moment in eclipsa a spiritului critic. Dimpotriva, ceea ce mi se pare ca a invatat cel mai bine de la confratele mai virstnic au fost tocmai procedurile intretinerii floretei in stare de functionare cit mai buna. Cea mai recenta materializare a acestui parcurs este opusculul Scutul lui Perseu. Nicolae Manolescu intre oglinzi paralele, un volum pe cit de subtirel, pe atat de voluminos ideatic, in care comentariul critic este pus fata in fata cu interviul, iar exercitiul de admiratie alterneaza – uneori in interiorul aceleiasi pagini – cu patosul interogativ, scormonitor, provocator. Volumul de fata trebuie pus in legatura cu un altul, masiv, de factura antologica, publicat in 1996 la Amarcord (Totul despre Nicolae Manolescu), caruia – de altfel – ii si „smulge“ fara nici o remuscare prefata, cu titlu cu tot (Ambiguitatea transparentei).

Daca mai punem la socoteala si ca partea a doua, continind – dupa toate probabilitatile, intrucit nu am vazut acel volum – interviul (Arhivele paradisului), a aparut, de asemenea, separat (Editura Brumar, 1999 sau 2000), avem imaginea unei carti „facute“, dar care – la lectura sumativa – isi justifica totalmente existenta. Sa vedem, in continuare, de ce.

Inca din primele pagini, proiectind holograma criticului tinar, incercind sa-i evidentieze spatiul de joc, sa-i recupereze primele optiuni, exegetul recurge la un tip de fair-play de care nu se va debarasa in nici un fel, ba pe care il va rafina continuu: „Dar e la fel de adevarat ca nu se poate sustrage de la inceput tuturor sechelelor ideologizante ale vremii. s…t Jucind la doua capete