Vara indiana intr-o cursa Budapesta-Venetia. Trenul trecuse de vama sloveno-italiana si se indrepta spre Triest. Printre razletii pasageri italieni se evidentia un tinar „alternativ“, cu cercel in nas si cu haine cam stridente, care se fitiia prin vagon cu un catastif in mina, parind sa caute pe cineva anume. Ii evita pe albanezii si pe romanii care, odata depasita granita, se pornisera sa racneasca in telefoane. Intr-un compartiment linistit, se opri in fata unui studentas italian care isi citea cursurile (evident, tiparite…).
Il saluta si incepu sa-i recite obisnuita introducere a operatorilor sociologici: „Stiti, efectuam un sondaj“… Obiectul cercetarii viza, cica, obiceiurile de vacanta ale italienilor in strainatate.
Ce pacat insa: „sondorul“ nu-si gasise subiectul potrivit. Studiosul pasager era un politehnist care tocmai isi incheiase o bursa la Ljubljana si se-ntorcea acasa. Intrebarile despre cum isi petrecuse vacanta, despre frumusetea peisajelor, despre cele mai simpatice distractii si cele mai placute amintiri – aproape toate se duceau in gol. Bietul om se dusese-n Slovenia ca sa-nvete, nu ca sa petreaca. Cu toate acestea, operatorul parea sa-si noteze sirguincios totul, zimbind extrem de binevoitor. Intrebarile curgeau una dupa alta, din ce in ce mai inadecvate. Studentasul raspundea mereu politicos: „nu stiu… poate… eventual“, oarecum stinjenit de insistenta cu care celalalt ii demonstra ca el, practic, pierduse ocazia sa se distreze, ca pierduse cel mai frumos sezon turistic ca un soarece de laborator…
In cele din urma, cind schimbul de replici atinsese culmea incomunicabilitatii (Ionesco si Beckett s-ar fi lasat de scris ascultindu-le), anchetatorul se incumeta sa scoata din tasca un film de fotografiat frumos impachetat si sa i-l inmineze interogatului: era o oferta speciala a unei cunoscute marci de materiale fotog
