Naratoarea din Noua pornografie se numeste Marie Nimier. Ca si autoarea, asadar. Marie scrie un roman pornografic. Sa avem de-a face cu o – atit de la moda in Franta – „autofictiune“, una fara perdea, cu „scene“ (asa cum se poarta in lumea scriitoarelor franceze – dar nu numai)?

Oricum, „autofictiunea“ a devenit un concept alunecos. Stiind asta, scriitoarea isi ia masuri de precautie, dupa o decizie de naratologie care o facea, totusi, vulnerabila, si vorbeste despre „libertatea de a ma deghiza, de a ma inventa, de a ma remodela dupa chef, fara sentimentul major de vina si chiar cu un anume grad de jubilatie, fara nici o alta pretentie decit aceea de a servi textul care imi fusese comandat“.

Mai mult, e constienta de toate riscurile pe care trebuie sa si le asume pornind la o astfel de isprava: „Nu ar fi fost mai inteligent sa stabilesc o distanta intre corpul meu si aceste cuvinte care imi semanau atit de putin? Urma sa-mi pun in general pe cap feministele si anti-feministele, din motive identice, neopuritanele, mamele de familie, pe tatii proaspeti si pe cei mai in virsta, pe estetii din orice curent scandalizati de etalarea aceasta de prost-gust“.

Asadar, sint necesare, poate, niste precizari: Marie (naratoarea) incearca sa scrie un roman porno. Marie Nimier scrie povestea acestei autoare careia i se propune sa scrie la comanda. Miza? Urmeaza sa primeasca bani (bani multi!) pentru asta. Marie (naratoarea) accepta, pentru ca are de platit facturi peste facturi si o gramada de datorii. Se pune pe treaba cu sirg, cu cinism („Sa fac din vechi nou, din futut bani, din boarfe sifonate vulve croite impecabil, sa garantez intregul printr-o perspectiva feminina“, „afacerea este banoasa, trebuie lovit tare, din ce in ce mai tare, ca sa golesti buzunarele“), cu profesionalism rece, tehnic.

Adica investeste textul cu un anumit gen de li