Dintre filmele franceze, cel putin doua merita sa fie vazute: Le Placard/Dulapul (2001) de Francis Veber si L'Adversaire/Adversarul (2002) de Nicole Garcia. Dulapul e o comedie despre toleranta, cu un umor acid, grupand o distributie foarte atragatoare: Daniel Auteuil, Gérard Depardieu, Thierry Lhermitte, Jean Rochefort, Michele Laroque. E un film de succes in Franta, deconectant, placut, dar cu profunzimea psihologica ce caracterizeaza o anumita zona a filmului francez, incercand sa ia lucrurile ŕ la légčre, dar fara sa esueze in facil.
Pe de alta parte, Adversarul e un film intr-un ton foarte grav, scary l-au numit unii. Cu acelasi excelent Daniel Auteuil (in mod cert unul din marile nume ale ecranului la ora actuala) in rolul unui doctor care de fapt nu e doctor, ci doar se da, si care timp de foarte multi ani reuseste sa minta pe toata lumea. Nu o face din placere, ci conform principiului bulgarelui de zapada: la inceput din rusinea de a accepta ca a picat un examen, apoi pentru ca nu mai stie cum sa repare minciuna initiala si mai departe pentru ca lucrurile au avansat prea mult, iar marturisirea, cu cat a trecut timpul, cu atat ar fi mai socanta pentru cei din jur - familie si prieteni. In mod ionescian, buba se umfla si, daca nu e tratata de la-nceput, se sparge mai tarziu cu mare zgomot. Asa se-ntampla si cu Jean-Marc Faure - personajul interpretat de Auteuil - care, intr-o buna zi, hotaraste sa puna capat intregii minciuni, iar aici filmul ia o turnura grotesca, intr-adevar infricosatoare. Cu un scenariu solid, bazat pe o idee (fapt real), extrem de puternica, Adversarul e unul din cele mai bune filme din salile romanesti de cinema de anul acesta si unul din cele mai reusite filme franceze din ultimii ani. Aduce in atentie o problema cel putin incomoda: aceea ca nimic pe lumea asta nu e cert, ca absolut orice punct pe care l-ai considerat fix se
