Revenirea la Braşov nu aduce însănătoşirea sperată de familie, de Bariţ şi de amicii săi. Manifestările de monomanie, mizantropie şi autism social devin tot mai evidente. În vara anului 1861 fiind la Vîlcele, lângă Braşov, unde se aflau şi câţiva dintre vechii săi prieteni, scriitori din Ţara Românească, abia îl făceau să vorbească câte ceva1. Pentru a-l convinge că poate să scrie şi să creeze, Bariţ care dispunea de o subvenţie din partea Comitetului Scarlat Rosetti, îi propune să traducă operele lui Tacitus. Poetul se apucă de lucru şi tălmăcirea înaintează încurajator, dar pentru traducerea din Suetonius şi Iordanes cere o prelungire a termenului de predare2. Manifestările de recunoştinţă şi omagiere nu reuşesc să-l scoată din starea de apatie. Vechii săi prieteni, cu care a împărtăşit idealurile şi cauza Revoluţiei de la 1848, Bariţ în primul rând, se gândesc, ca Maiorescu mai târziu în cazul lui Eminescu, să-i facă bucuria înmănuncherii poeziilor într-un volum. Cartea apare la începutul anului 1862, în tipografia din Braşov a lui Iohann Gott cu titlul Din poesiele lui Andrei Mureşanu. Deşi presa transilvăneană se străduieşte să facă o insistentă reclamă favorabilă volumului3, ca şi în cazul traducerii Icoana creşterii rele, vânzarea se face greu ceea ce adânceşte amărăciunea sufletească a poetului. La sugestia lui Bariţ, volumul de poezii al lui Andrei Mureşanu este prezentat spre lectură unui comitet format din Timotei Cipariu, Pavel Vasici şi Sava Popovici: „În urmă, îmi iau voie a înştiinţa pe onorabilul comitet cum că din tipografia lui Ioan Gott ieşiră la lumină poeziile lui Andrei Mureşanu care, privite din punct de vedere al artei, merită luare-aminte a criticei. De aceea, rog pe onorabilul comitet să binevoiască a supune acel op poetic la recenziunea sa, întru înţelesul statutelor, şi dacă va afla că merită, a-l recomanda viitoarei adunări spre a fi