Osip Emilievici Mandelştam este una dintre figurile principale ale acmeismului, orientare literară conservatoare în faţa avangardelor ruse de la începutul secolului XX. În acest curent istoria literară îi înscrie şi pe Anna Ahmatova, Nikolai Gumiliov, Serghei Gorodeţki. În general, mişcarea respingea simbolismul şi futurismul zgomotos, pleda cauza clarităţii şi a imaginilor concrete. Mandelştam a fost şi unul dintre cei mai instruiţi intelectuali ai epocii, cunoscător fin de literatură franceză veche şi filosofie. În 1922 s-a căsătorit cu Nadejda Iakovlevna Kazin, cea care avea să-i păstreze existenţa spirituală în cele două volume de memorii, Fără speranţă şi Speranţă abandonată. Prima arestare a lui Mandelştam are loc în 1934 din cauza unei epigrame în care Stalin apare drept „munteanul de la Kremlin, asasinul şi mâncătorul de oameni“. Din prima detenţie se alege cu un şoc psihotic, atenuat ulterior, dar care va lăsa sechele pe toată viaţa. În exilul de la Cerdîn încearcă să se sinucidă. Urmează o altă perioadă de exil, la Voronej (1935-1937). Incapacitatea lui structurală de a accepta ce se întâmplă cu istoria îl face să scrie noi şi noi texte „contrarevoluţionare“. E arestat în mai ’38 şi dus la Vladivostok, unde moare pe 27 decembrie 1938, iar corpul îi este aruncat într-o groapă comună.

Nadejda Mandelştam este, în tot acest calvar, soţia devotată, însoţitoarea, martorul. Memoriile ei vorbesc nu doar despre poetul condamnat, ci şi despre prietenii lor, despre mecanismul politic, despre filosofia de creaţie a lui Osip Mandelştam şi a celorlalţi mari artişti, despre mizeria individuală şi cea generală, despre Moscova şi despre provincie, despre regimul de detenţie şi despre regimul de libertate, pe scurt, despre tot ceea ce poate da o imagine cât mai completă a deceniului patru. Este o carte-frescă, ce atestă o putere de cuprindere şi un talent p