Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficant de persoane condamnat la trei ani de inchisoare

Publicat in Ziua Constanta, joi 4 decembrie 2003 ·

Judecatorii de la Tribunal s-au pronuntat, ieri, in dosarul in care inculpat este Gelin Genciu, in varsta de 26 de ani, din Constanta. Acesta a fost trimis in fata instantei sub acuzatia de trafic de persoane, deoarece a sechestrat o minora intr-o camera insalubra de la domiciliul sau situat pe strada V. Alecsandri nr. 3 din Constanta, cu scopul de a o exploata sexual. Actionand in baza unor informatii, politistii au organizat un flagrant, fata fiind prinsa exact in timp ce intretinea relatii sexuale cu Costache Stefan si Cristian Leonte. Lenuta Maruntelu are 16 ani si este din Brasov. In cadrul procesului penal, minora a declarat ca Gelin Genciu o tinea "prizoniera" din luna decembrie a anului trecut, iar atunci cand acesta pleca de-acasa, era pazita de rudele proxenetului, ca sa nu dispara. Fata a mai declarat ca s-a gandit de mai multe ori sa fuga, insa i-a fost teama ca va fi prinsa si batuta. Din cercetarile judecatoresti a reiesit ca proxenetul ii aducea zilnic cate sase-sapte clienti, iar tarifele erau stabilite de catre acesta. Astfel, Genciu solicita doritorilor de sex pe bani cate 500.000 de lei pentru o noapte de placeri carnale sau cate 150.000 de lei pentru o singura ora, insa fata nu primea nici un ban, fiindu-i asigurata doar mancarea. In cadrul acestui proces penal, partea vatamata, Lenuta Maruntelu, in varsta de 16 ani, s-a constituit parte civila si a solicitat cinci milioane de lei pentru daunele morale suferite. Ieri, magistratii de la Tribunal s-au pronuntat in acest dosar si au dispus condamnarea lui Gelin Genciu la trei ani de inchisoare cu executare, insa sentinta nu este definitiva si poate fi atacata cu apel. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu @N_P

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum 26 minute
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum o ora
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Centristul François Bayrou, un aliat al lui Emmanuel Macron, a fost numit prim-ministru al Franţei

News.ro acum 30 minute
François Bayrou, un vechi politician de centru şi un aliat al preşedintelui Emmanuel Macron, a fost numit vineri în funcţia de prim-ministru al Franţei, după ce votul istoric de neîncredere de săptămâna trecută a pus capăt coaliţiei minoritare de sc

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Direcţia Generală Anticorupţie lansează campania „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva”

G4Media acum 44 minute
Direcţia Generală Anticorupţie a lansat, vineri, campania naţională de prevenire a corupţiei „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva” care are ca scop principal creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei şi de a descuraja practici

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum 30 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum o ora
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Primarul unei comune din Prahova şi fratele său, reţinuţi într-un dosar deschis după moartea unui adolescent înecat într-o balastieră ilegală

News.ro acum 3 ore
Primarul comunei prahovene Podenii Noi, Mihai Alionte, şi fratele acestuia au fost reţinuţi pentru mai multe infracţiuni, între care ucidere din culpă şi fapte legate de nerespectarea Legii apelor. Cei doi sunt acuzaţi că au exploatat ilegal agregat

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°