Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magneti penali

Publicat in Ziua Constanta, joi 4 decembrie 2003 ·

Conform unei definitii pe care istoria recenta ne-a obligat sa o invatam, "magnet" mai poate insemna si hot de fier vechi. E drept ca avem de-a face cu un argou, dar amploarea pe care a luat-o acest fenomen, precum si caderea granitelor intre castele sociale ne obliga sa il luam in serios. Probabil ca termenul a fost inventat de vreun gabor, caci divulga umorul nu tocmai inteligent, dar exact al cunoscatorului care tolereaza o situatie, dar ii priveste cu un aer superior pe cei implicati in executie. "Magnetii" sunt inventivi. Si aproape haiosi, daca ne gandim ca actualizeaza tehnici desprinse parca din filme. In ultimii ani, in Romania ei au furat poduri de metal, sine de cale ferata, bara de fier a falezei din Medgidia, bucati de agregate, au oprit si au pradat trenuri la fel ca, odinioara, indienii apache. In afara de Portul Constanta, una dintre locatiile preferate e zona dintre Cernavoda si Medgidia, unde operatiunea se pare ca e condusa de o retea din municipiul Medgidia, foarte bine pusa la punct. Sub protectia binevoitoare a politistilor, cel putin asa se barfeste! Trenurile incetinesc in portiunea respectiva si apoi se opresc, pana cand "magnetii" isi termina treaba. Pe acest tronson s-a inregistrat un singur incident, in urma cu doua saptamani. Cativa "magneti" din alta gasca au indraznit sa intre pe sector si au fost surprinsi de... politisti. Unul dintre ei a fost impuscat in sold si a ajuns la spitalul din Medgidia. Dar cea mai mare lovitura, care ridiculizeaza autoritatile, a fost inregistrata chiar de Ziua Romaniei, in timpul ospatului de la Cazino. O banda de hoti a atacat doua trenuri, in zona Kilometrul 4-5. Prima garnitura a fost franata, pana ce hotii au reusit sa descarce tone bune de fier, pe care l-au aruncat intre linii. La cea de-a doua, "magnetii" au gasit o alta solutie. Au dezlegat pur si simplu cateva vagoane si au lasat locomotiva sa ple

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 4 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt gata să negocieze cu extrema dreaptă pentru formarea coaliției

Adevarul acum 2 ore
Partidul Popular austriac (OeVP) a anunțat că este gata să înceapă negocierile cu formațiunea de extremă dreapta, Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unui nou guvern, după retragerea lui Karl Nehammer din toate funcțiile. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum o ora
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°