Polonia şi Spania conduc la pauză: la conferinţa miniştrilor de Externe de la Napoli (au participat reprezentanţii celor 15 ţări din Uniune şi cei 10 ai ţărilor candidate) s-a acceptat revenirea la prevederile Tratatului de la Nisa, prin care toţi membrii Comisiei Europene au drept de vot. Proiectul Constituţiei europene prevedea un complicat sistem de rotaţie cu doar 15 comisari cu drept de vot şi 10 "consultativi". E mai democratic aşa, dar mai ineficient, pare a spune în rezumat comunicatul final: organul executiv al Uniunii va discuta mult pînă să ia o decizie. Cît de mult încă nu s-a decis, pentru că alt subiect major de controversă - ponderea voturilor în funcţie de dimensiunile ţării şi numărul de locuitori (aşa cum vor Spania şi Polonia) sau în funcţie de puterea economică (aşa cum vor Franţa şi Germania) urmează să fie decisă ulterior. E greu de înlăturat presimţirea că viitoarea Uniune va fi aşa cum o vor şi cum le convine celor două ţări importante, mai ales acum, după ce s-a decis că pactul de stabilitate prin care se prevedeau sancţiuni aplicabile ţărilor cu un deficit bugetar mai mare de 3% nu se va aplica Franţei şi Germaniei. În urmă cu ceva timp, Portugalia a făcut eforturi dureroase pentru a nu intra sub incidenţa sancţiunilor. Cînd regulile sînt obligatorii doar pentru cei mici sau pentru cei slabi şi cînd memoria păstrează opinia preşedintelui Chirac despre cine are dreptul să vorbească şi cine trebuie să tacă, este de înţeles prudenţa unor ţări în votarea regulamentelor de durată. În lista publicată de revista The Economist (22 noiembrie 2003), unde e măsurată lungimea cărării spre bunăstare, aflăm despre Polonia că mai are 59 de ani pînă să ajungă la nivelul venitului mediu pe persoană existent în cele 15 ţări membre (România e la o distanţă de 80 de ani). Consensul general este că dacă nu poate scurta acest drum, accesul în Uniunea Euro