Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucuria greu de explicat

Publicat in Dilema Veche, vineri 5 decembrie 2003 ·

Se spune că diferenţa dintre a-ţi aduce aminte şi a-ţi aminti este că în primul caz ştii în mod empiric unde ai fost şi ce ai făcut, în vreme ce în al doilea caz retrăieşti efectiv momente din trecut. Pot spune cu toată sinceritatea că cele două săptămîni petrecute în Marea Britanie la începutul acestei veri fac parte din acea categorie privilegiată de amintiri care nu implică doar procesele mecanice ale memoriei obiective, ci şi fluxul dezordonat al memoriei afective. Drept pentru care, deşi îmi este foarte simplu să îmi amintesc şi să surprind diverse momente care ar merita să fie împărtăşite, ceea ce mi se pare dificil este să surprind savoarea clipei şi profunzimea experienţei - acel mister inerent unor amintiri atît de bogate şi de valoroase. Dacă ar fi să mă pronunţ asupra unui aspect al acestei călătorii care m-a impresionat mai mult decît altele, cred că acesta ar fi oamenii pe care am avut prilejul să îi cunosc, care, am senzaţia, au constituit esenţa experienţei britanice. Dar mi-a fost dat să întîlnesc într-o perioadă atît de scurtă de timp un număr atît de mare de oameni cu adevărat remarcabili. Trebuie să încep prin a-i menţiona pe Sally şi James, gazdele noastre, a căror ospitalitate şi generozitate sînt greu de exprimat în cuvinte şi cărora în fond le datorăm şansa de a-i fi cunoscut pe toţi ceilalţi. Continuu cu Şerban Cantacuzino şi Alina Cojocaru - doi dintre românii pe care i-am întîlnit în timpul şederii în Anglia care m-au impresionat enorm. Cu domnul Cantacuzino, plecat din ţară în pragul celui de-al doilea război mondial, am avut o discuţie despre trecutul, prezentul şi viitorul României aşa cum le percepe generaţia noastră. Discuţia a avut pentru mine o valoare deosebită, adusă pe de o parte de cei de vîrsta mea exprimîndu-şi în mod liber şi sincer ideile, şi pe de altă parte de Şerban Cantacuzino care, deşi perfect la curent

cu s

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 40 minute
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum 44 minute
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Sorin Grindeanu: Portul Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 47 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că Portul Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic privind reconstrucţia Ucrainei, transmite Agerpres. „Eu spun o părere personală, aceea legată de această

Sorin Grindeanu anunță că „perioada romantică” din Portul Constanța s-a încheiat (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 04 martie, ministrul Grindeanu a venit în Portul Constanța. În cadrul declaraților susținute, acesta a primit multiple intrebări relaționate de perchezițiile din Port. Procurorii DNA au descins la data de 24.02.2025 la mai multe adrese din

Ce pensie are Gigi Becali și câți bani primește ca parlamentar: „Ce-mi dați, bă, atâția bani? Zeci de mii, nici nu știu. Prea mulți bani!"

Ziare.com acum o ora
Gigi Becali, în vârstă de 66 de ani, are mai nou la capitolul venituri o pensie și indemnizația de parlamentar, deși a declarat că a fost la Parlament doar de trei-patru ori în luna decembrie. Latifundiarul din Pipera, ales senator pe listele AUR, a

Alegeri prezidențiale 2025 Crin Antonescu, candidatul coaliției, își depune candidatura duminică

Ziua Constanta acum 24 minute
Candidatul coaliției la alegeri Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie. Este prima candidatură care va fi depusă la scrutinul din luna mai, pe 15 martie fiind termenul limită pentru înregistrarea acestora. Crin

Cum va fi calculată taxa pe stâlp. Precizările ministrului de Finanțe

Adevarul acum o ora
Reglementările cu privire la taxa pe stâlp vor fi publicate în ultima săptămână a lunii martie, iar calculele sunt din ce în ce în ce mai relevante şi mai exacte, a declarat ministrul Finanţelor, Barna Tanczos.

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°