A fost şi Georgia. Sau Gruzia. Căci Georgia e locuită de gruzini. Dar cine sînt eu, să-i învăţ pe cei de la Tbilisi cum să-şi numească ţara? Mai ales că acolo trăiesc şi alte naţii - abhazi, osetini, ruşi, armeni. Unii vor autonomie, alţii independenţă. Unii se tem de duşmani, alţii de prieteni. Înghiţite de Rusia înainte de a fi state naţionale moderne, majoritatea ex-republicilor sovietice se confruntă azi cu cea mai veninoasă moştenire a lui Stalin - graniţele trasate otova. Minorităţile vor autonomie, guvernele centrale încearcă să le ameţească. Aceeaşi etnie, unită prin religie, cutume şi limbă, e răspîndită în mai multe state. Patronii politici din ambele părţi ale graniţei promit unora şi îi ameninţă pe ceilalţi. După care schimbă rolurile. Apar apoi Kalaşnikoavele şi Semtexul, intervin armatele, se înmulţesc facţiunile paramilitare disidente şi oamenii politici providenţiali. Bugetele se consumă pe armată, creşte numărul cocioabelor, dar şi al Rolls-urilor comandă specială. Conflictul etnic devine social. Şi politic - sigur, politica nu-şi refuză şansele de a impune noi relaţii de ordine în societate. Ca dovadă, în perioadele de linişte se produc doar asasinate la comandă şi atentate discrete. Livezile se usucă, pîinea se importă, iar profitul se exportă. Totuşi, pacea aparentă e menţinută de experimentatele trupe ruseşti, încartiruite la frontiere. Ele primesc ordine doar de la Moscova, locul unde se-nvîrt rublele. Unde se publică ziarele, unde sînt şcolite elitele, unde se scriu facturile pentru gaze şi petrol. Fiind Federaţia Rusă o ţară mare, scenariile au fost exersate peste tot. De la Baltica la Pacific. De la Oceanul Îngheţat pînă în Crimeea. De fapt, peste tot unde ajunsese mîna forte a fostului KGB, care a lăsat în urmă specialişti, orgolii şi tehnici insuficient exploatate. Revoluţia pragheză de catifea indicase direcţia - un singur mort, d