Am văzut cu ochii mei, acum, în 2003, o adunare, undeva, în insulele Fidji, în care premierul guvernului cerea iertare unei delegaţii britanice pentru că în 1868 un reverend, Backer, fusese mîncat de viu pe teritoriul lor în localitatea Nabutautau despre fidjieni nu ştiam mai mult decît că naţionala lor de rugby recita înaintea fiecărui meci: "Îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul care a făcut munţii şi pămîntul. Da, El nu va îngădui să-mi tremure piciorul...". Este începutul psalmului 121 al regelui David. Am văzut cu ochii mei, în aceeaşi zi, cum s-au încheiat - printr-un eşec - tratativele purtate de ministrul de Externe al Norvegiei în vederea unui armistiţiu între rebeli şi guvernul din Sri Lanka şi nu m-am putut reţine să mă întreb, în limba mea caragialiană, ce căuta norvegul în Oceanul Indian. L-am văzut cu ochii mei pe un domn din Paris, care se dădea perfect informat în toate domeniile, asigurîndu-ne că ştie cu precizie de ascultarea telefonului din apartamentul lui Emil Cioran de către serviciile secrete franceze - ceea ce m-a făcut să văd culoarul acela despre care scria Vartic unde stăteau stivă cărţile primite de filosof, cu prima pagină, aceea a dedicaţiei, ruptă, astfel încît orice volum, deposedat de chichirezul politeţei, era la dispoziţia oricărui doritor. L-am văzut cu ochii mei, într-o premieră a vieţii mele, pe un capitalist rus, patron al unei întreprinderi bucureştene - unde sindicatul se numeşte "Nicolae Malaxa"! - înconjurat de o mulţime de muncitori români, o masă proletară care-i cerea, vehement şi agesiv, gata-gata să-l bată, salariile, scena avînd o intensitate şi o lumină a primplanurilor care-mi aminteau de filmele sovietice despre Rusia prerevoluţionară, dar şi de alegerile în aceiaşi uzină unde Ceauşescu cîştiga sistematic în procente de 100%. Am văzut cu ochii mei un Hamlet