Ceva mare şi neştiut, de dincolo de mine (i-aş zice şi eu, banal-patetic, "Viaţa") m-a pus, recent, la încercare. Nu o să vorbesc aici despre cazul meu, căci nu socotesc nici pe departe că am un destin exemplar, dar aş vrea să ridic problema şi să împărtăşesc cititorilor mei cîteva din dilemele ei. Tema de azi: ce înseamnă loialitatea faţă de o instituţie? Cu ani în urmă, am participat la o şedinţă de lucru, obişnuită, pur tehnică, în instituţia pentru care, pînă mai ieri, am lucrat. A fost una din acele şedinţe pe care le uiţi după cîteva săptămîni, pentru că sînt atît de dese şi pentru că problemele pe care le discuţi acolo sînt dintre cele care durează cîteva zile. Eu n-am uitat, însă, acea şedinţă din cauza unei replici rostite de unul dintre participanţi. A zis cam aşa, fostul meu coleg: "Eu sînt loial instituţiei de unde îmi iau salariul". O rumoare de aprobare a urmat imediat, semn că toţi cei prezenţi apreciau pozitiv remarca colegului - funcţionar public de renume, perindat din obscure cauze politico-securistice pe la mai toate instituţiile majore ale României. Eu, unul, am avut o nemărturisită strîngere de inimă. Cum s-ar zice, am avut sentimente amestecate. M-am gîndit îndelung la vorbele fostului meu coleg şi mă gîndesc şi acum, dovadă că scriu aceste rînduri. Într-un sens, el a avut dreptate. Lucrînd într-o instituţie anumită, prestezi într-un contract pe care îl accepţi. E adevărat, a accepta un contract nu înseamnă a te dărui unei cauze şi nu însemană a te livra, cu tot afectul şi arsenalul tău de credinţe, unei tabere. Deşi e neplăcut şi, la limită, chinuitor, e posibil să fii în raporturi de muncă cu o instituţie pe care o deteşti, poţi lucra la un proiect în care nu crezi, poţi să cedezi ceva din priceperea şi abilităţile tale cuiva pe care îl dispreţuieşti şi în care nu crezi. Dar un contract, fie el şi de muncă, e bazat pe încredere recipr