Poveste de iarna. Tepi a fost sotul meu. Asa ii spuneam eu, asa i-au spus mai apoi prietenii. Pentru ceilalti, el a fost si a ramas scriitorul si ziaristul Radu G. Teposu. Pentru mine... este.. Povestea pe care vreau sa v-o spun incepe intr-o dimineata de iarna, sunt cativa ani de atunci. Una din di...

Poveste de iarna

Tepi a fost sotul meu. Asa ii spuneam eu, asa i-au spus mai apoi prietenii. Pentru ceilalti, el a fost si a ramas scriitorul si ziaristul Radu G. Teposu. Pentru mine... este.

Povestea pe care vreau sa v-o spun incepe intr-o dimineata de iarna, sunt cativa ani de atunci. Una din diminetile acelea in care toti ai casei mai dorm inca si ziua incepe somnoroasa, cu mieunatul motanului ce vrea sa iasa la plimbare. Cand am deschis usa, el a iesit, facand loc unei pulberi argintii spulberate de pe crengile copacului din fata casei. Lumina puternica mi-a inlacrimat o vreme ochii si am apucat sa mai vad doar siluetele subtiri ale mestecenilor de pe deal, incremenite in zapada, urmele lungi si sclipitoare lasate de o sanie si un nor alb, pufos, intr-un colt de cer. Apoi am facut focul si in bucatarie lucrurile au inceput sa se coloreze. Casa era in continuare stapanita de liniste. Pe fereastra, in departare, muntii vegheau. Intr-un tarziu, am descoperit sub brad, langa darurile pe care "Mosul" le pregatise pentru copii, mai la o parte, usor stingher parca, un clopotel de lut, legat cu o sfoara aurie. De cand l-am vazut, am stiut ca era al meu si n-am mai asteptat sa se trezeasca si ceilalti, l-am luat, l-am cercetat curioasa, l-am scuturat usurel si am ascultat in linistea diminetii sunetele lui catifelate si moi. Mi-au placut, mi-a fost drag. Stiam de la cine vine. L-am agatat apoi de o creanga a bradului, caci nu prea aveam vreme de joaca. Mai era putin pana se auzeau rasetele, apoi zgomotul usilor deschise si bocancii tropaind nerab