Sarbatorile sufletului. Petrecerea romanului are ceva din trecerea lui pe fata pamantului. Are si ras, dar are si plans. Are si bucurie, dar si tristete. Mereu a fost asa. La nunti s-au impletit lacrimile de intovarasire ale celor doi miri cu lacrimile grele de tristete ale familiilor. Nasterea are...

Sarbatorile sufletului

Petrecerea romanului are ceva din trecerea lui pe fata pamantului. Are si ras, dar are si plans. Are si bucurie, dar si tristete. Mereu a fost asa. La nunti s-au impletit lacrimile de intovarasire ale celor doi miri cu lacrimile grele de tristete ale familiilor. Nasterea are si ea partea ei de durere amestecata cu bucurie. Romanii au varsat mereu un strop din vinul bucuriei pentru cei disparuti si au ras mereu, din te miri ce, cand necazurile pareau sa-i copleseasca.

Din saracia lor, oamenii au fost mereu darnici cu sarbatorile din coada anului. Ei isi aduna puterile cu mult timp inainte de a incepe perioada sarbatoreasca. Daca sunt tarani, incep prin a asculta vinul din butoaie, isi ascut cutitele pentru Ignat, dramuiesc faina, nucile, zaharul si ouale pentru colacii si cozonacii din Ajun. La oras, unde obiceiurile sunt mute, oarbe si surde, instinctul ii indeamna pe oameni catre magazine. Chiar si cei mai austeri simt nevoia sa adune in camari ce n-au adunat peste an din Paste pana-n Craciun. Sa-si umple hambarele de la bloc.

Sufletul imbraca parca haine mai usoare in apropierea Sarbatorilor. In sufletul nostru este adanc implantat sentimentul sarbatorii. Si poate ca nu l-am simti atat de acut, aproape ca o trambita, daca nu am fi atat de preocupati tot restul anului de problemele de zi cu zi. Sarbatorile nu au stat neprimejduite de-a lungul timpului, chiar daca semnificatia lor dumnezeiasca parea sa le pazeasca de excese. Politicienii din toate vremurile au vrut sa se imortalizeze intr-o sarbatoare. Pentru ca nu