Un barbat de 29 de ani, din Ciortesti, a fost batut si injunghiat de doi ciobani din aceeasi localitate. Barbatul a fost transportat joi seara la spital, iar acum este in afara oricarui pericol. "Pacientul prezenta la internare multiple fracturi costale, iar plamanul stang este afectat sever, fiind spart. Mai prezenta de asemenea si echimoza la ochiul stang. Starea pacientului este stabila, dar va ramane sub supraveghere in jur de 10 zile", a declarat prof. dr. Adrian Aldea, seful Clinicii de Chirurgie toracica. Vasile Aivanoae se indrepta joi, in jurul orei 16.00, de la serviciu spre casa. Acesta era insotit de un cumnat de al sau, Dan Amariuca. La un moment dat, trei indivizi, fratii Radu si Gheorghe Paraschiv, ciobani, si Nicu Culii, s-au napustit asupra lui Vasile si au inceput sa-l loveasca. Cumnatul a vrut sa intervina, dar a fost amenintat cu cutitul de Culii, care l-a tinut la distanta. Vasile a reusit sa fuga de cei doi agresori si s-a refugiat in curtea unui vecin, curte in care se afla si un bar. Fratii Paraschiv au intrat dupa barbat in curte si au continuat sa-l loveasca. Acestia au renuntat sa-l mai lovesca dupa ce barmanul a iesit afara si a strigat la cei doi. "Eu am auzit ca fratii Paraschiv s-au laudat ca ma vor bate, ca sa-mi arate ca ei sunt gospodari si eu nu. Nu m-am certat niciodata cu ei. Au sarit din senin la mine", a declarat Vasile Aivanoae. Plangerea la Politie va fi facuta de catre sotia victimei.
(I.B.)
Un barbat de 29 de ani, din Ciortesti, a fost batut si injunghiat de doi ciobani din aceeasi localitate. Barbatul a fost transportat joi seara la spital, iar acum este in afara oricarui pericol. "Pacientul prezenta la internare multiple fracturi costale, iar plamanul stang este afectat sever, fiind spart. Mai prezenta de asemenea si echimoza la ochiul stang. Starea pacientului este stabila, dar va ramane sub supravegher