Mai degraba, este de presupus, aceasta carte incomodeaza. Nu atat prin cele nu totusi multe, dar dupa mine oricum regretabile, duritati verbale despre cativa scriitori care l-au atacat, si e putin spus, pe autor, cat prin curajul lui de a diagnostica, fara a folosi insa si expresia ca atare, starea de razboi civil in care se afla literatura romana de la 1990 incoace. Tentatia rispirii este cartea unui om adanc ranit, marturia unei victime, nicidecum a unui combatant, activ ori fost. Nu se ia partea vreunei cauze, nu se invoca vreo baricada, autorul a scris-o in nume propriu, nicidecum de pe pozitiile vreunui front ideologic ori literar sau si de un fel si de altul. Limbajul ei este de altfel unul pur civil, terminologia paramilitara si accentele ofensiv-mobilizatoare, ca si desemnarea de inamici si tinte de zdrobit lipsesc din paginile ei cu desavarsire.
De aceea cred ca Augustin Buzura a facut o eroare nereprimandu-si integral pornirea de a raspunde cu aceeasi moneda unora dintre cei care l-au hartuit publicistic ani de-a randul (mentionati sunt Gheorghe Grigurcu, Paul Goma, Dumitru Tepeneag, Dan Petrescu). O tripla eroare. Cea dintai tine de domeniul nedreptatilor evidente: nici Gheorghe Grigurcu, nici Paul Goma, nici Dumitru Tepeneag, nici Dan Petrescu nu sunt autori insignifianti literar, cum da de inteles Augustin Buzura. Cel dintai este un eminent critic literar si un poet deloc neglijabil, al doilea este un prozator ce a substituit vindicativ imaginatiei o memorie parjolita de traume si singuratate, despre Dumitru Tepeneag e chiar un moft sa afirmi ca este un autor minor, iar Dan Petrescu este un eseist remarcabil cand gaseste justul echilibru intre o eruditie meticuloasa de colectionar si o mare vocatie satirica. Imprejurarea ca dupa 1990 ei s-au ilustrat, fiecare in felul sau, si printr-o publicistica violenta si agresiva, nu justifica insa minim
