Ioana NICOLAIE

Credinta

Editura Paralela 45, Pitesti,

2003, 108 p., f.p.

Cu Credinta, Ioana Nicolaie amplifica proiectul poetic pe care-l incepuse in a doua carte a sa, Nordul. Genul proxim al acestei poezii ramine, cred, cel pe care il observam si in analiza celuilalt volum. Ar fi, mai intii, modelul indepartat al poeziei lui Edgar Lee Masters. Ar fi, apoi, experientele din literatura romana care se constituie, intr-un fel sau altul, in „monografii“ ale unor comunitati: Marin Sorescu, cu ciclul de volume La Lilieci, Ioana Ieronim, cu Triumful paparudei si Liviu Ioan Stoiciu cu La fanion si Inima de raze.

Diferenta specifica a sagai Ioanei Nicolaie se contureaza din complexitatea de definitii pe care le poate capata distilarea biografiei in poem. Poemele din Credinta sondeaza selectiv si necronologic in memoria afectiva. Perspectiva nu e insa doar una dinspre prezent spre trecut, ci una care amalgameaza momentele privirii. Eul e, mereu, inauntrul si in afara evenimentelor trecute, propunind o refacere doar aparent simpla a unei biografii. Simplitatea discursului care mizeaza pe o remarcabila disponibilitate de a explora lexicul e dublata de complexitatea sintaxei poetice si a deja observatei „sintaxe“ a perspectivelor temporale. Cred ca prima tensiune a volumului Credinta e creata din intilnirea intre forta de a surpinde detaliul si capacitatea de a-l proiecta intr-o structura ampla, complicata, greu reductibila. Exemplar mi se pare, in acest sens, poemul-nucleu al cartii, Jurnal: 1986. Sint doua perspective temporale aici: una este cea a copilului, a fetitiei care-si noteaza „memoriile“, cealalta este privirea „in urma“, care noteaza evenimente trecute. Interferenta lor e subtila, tinind parca seama de ritmul interior al memoriei insesi.

Nu cred ca exista in poezia romaneasca o privire mai aspra asupr