Deschide repede televizorul la Tucă Show, să-ţi vezi «nebunii» preferaţi!” Vocea prietenei care mă sunase nu spune mai mult. Iar eu nu întreb, pentru că ştiu, chiar înainte de a pune în funcţiune aparatul, pe cine urma să văd. Stiu chiar mai mult de-atât: că sub privirile satisfăcut-ironice ale moderatorului voi asista la un dialog al surzilor, la o înfruntare — expresivă pe alocuri, dar profund sterilă în cele din urmă şi, de la un capăt la altul, exasperantă —, în care interlocutorii îşi vor lua unul altuia cuvântul, se vor acuza de lucruri aiuritoare, vor invoca situaţii penibile şi, finalmente, ne vor enerva şi pe noi, telespectatorii.

Aţi ghicit, e vorba de Mircea Dinescu şi Cristian Tudor Popescu. Două vedete incontestabile ale mass-media din România, două talente gazetăreşti formidabile, două personalităţi seducătoare şi expresive chiar când nu eşti absolut deloc de-acord cu ele. Nu sunt sigur nici acum c-am înţeles corect poziţiile pe care, printre ţipete, incriminări reciproce, insinuări, luări în tărbacă, vagi ameninţări — ce mai, un triumf al stilului „hodoronc-tronc” — păreau să le susţină cei doi favoriţi ai mei. Am să încerc, totuşi, să desluşesc, dincolo de acutele dinesciene şi de şarjele fonice popesciene niscaiva idei.

În esenţă, Cristian Tudor Popescu se arăta profund nemulţumit de activitatea CNSAS (al cărui membru e şi Mircea Dinescu), pentru că instituţia n-ar fi doar „neproductivă”, ci şi, adeseori, „contraproductivă”. Cu alte cuvinte, că ar nivela nu doar vina, ci şi suferinţa. Recentele dezvăluiri privindu-l pe poetul Doinaş nu fac decât să atragă atenţia asupra efectului pervers al dării la lumină a dosarelor foştilor turnători. Prin urmare, redactorul-şef al „Adevărului” vedea soluţia în extinderea activităţii acestei instituţii (sau a alteia) asupra întregului sistem care a generat astfel de situaţii îngrozi