O inacceptabilă absenţă în dicţionarul general cel mai important al limbii române – DEX, ediţia a II-a, 1996 – este cea a cuvîntului struţocămilă. Este evident că se impunea cuprinderea în dicţionar a unui termen cu semnificaţie culturală (provenind din Istoria ieroglifică a lui Cantemir), intrat în uzul actual cu un sens bine precizat, dar nu transparent; căruia este deci de presupus că o serie de vorbitori ar simţi nevoia să-i caute definiţia. În dicţionarul academic – DLR, tomul X, Litera S, partea a 5-a, 1994 – forma struţocămilă e înregistrată, dar ca simplă variantă a substantivului stratocamil. Stratocamilul sau stratocamila – variante care atestă filiera slavonă de pătrundere în română a termenului grecesc pentru struţ (strouthokamelos) - sînt ilustrate cu citate din secolul al XVII-lea. Despre pasăre se vorbea în Fiziolog şi în diverse florilegii ale vremii – „Stratocamilul iaste pasăre mare şi când oao oul, îl lasă în apă” (Floarea Darurilor, 1680). Denumirea ştiinţifică latină, preluată din greceşte, a struţului este chiar Struthio camelus; ea circula deja în latina medievală. S-a arătat de altfel că în Istoria sa Cantemir dezvoltă o figură etimologică, pornind de la nume pentru a reinterpreta realitatea (căci numele e „făclia şi lumina a fiinţii lucrurilor”). Numele compus este interpretat ca dovadă a unei realităţi hibride: Strutocamila e „himera jiganiilor, irmafroditul pasirilor”, „pasirea dobitocită şi vita păsărită”, identificată cu Mihai Racoviţă, moldo-muntean din raţiuni politice. De fapt, la Cantemir apare doar forma Strutocamilă, alternînd cu cea de Cămilă (conform cheii, diferenţa pare a marca ipostaza de domnitor susţinut de munteni, faţă de cea de simplu boier moldovean). Textului lui Cantemir îi revine meritul de a sta la baza sensului nou, fixat ulterior de comentarii şi de uz; în limba de astăzi, struţocămila ar putea fi definită ca