Dacă fiecare muritor îşi are îngerul lui păzitor, iar în ezoterice arcane mâniosului ce-şi iese din fire îi pleacă îngerul, zilele noastre par a nu mai fi vizitate, pe la bordeie şi conace, de acei doi bătrâni cu toiag, cutreierând în basme, nici îngeri nu mai sunt văzuţi fâlfâind între turnuri, către meri înfloriţi – Benvenuto Cellini a fost, poate, ultimul care a zărit, la crăpare de zori, dar nu îngeri, ci o puzderie de draci, sorbindu-se prin hornurile palatelor florentine.

Deschizând Mai aproape de îngeri 1, antologia de traduceri din lirica religioasă – mai cu seamă a Apusului – şi avându-l ca autor pe George Ciorănescu, vom admira, pe luxoasa copertă, doi îngeri, de-a dreapta şi de-a stânga Tatălui, iar pe coperta interioară, şi tot de Eugen Drăguţescu, răscoala îngerilor – „ca să distrugă forţa răului în eternă luptă cu cei ce iubesc şi se tem de Dumnezeu.” Căci, continuă Eugen Drăguţescu, în schimbul de scrisori precedând alcătuirea culegerii „asta-i forţa noastră care nu numai că ne ţine şi ne menţine în picioare între hoţi şi mincinoşi politici şi pseudooameni din aşa-zisa cultură contemporană, dar, ca şi în trecut (mai mult sau mai puţin apropiat) ne duce încet dar sigur către biruinţi.” Mai adăuga artistul, desenatorul: „Sau luaţi un fragment din zborul îngerilor din Psalmul lui David. Tăiaţi un dreptunghi pe o foaie de hârtie şi plimbaţi-l până găsiţi pătratul ideal.”

Deci nu prea multe despre aceşti esenţiali intercesori, lăsându-i deoparte pe cei căzuţi, titlul antologiei trimiţând la starea de spirit a celui ce se roagă, căutându-şi calea, o dată ce, pe prima filă a tălmăcirii – în care, iată, apare un înger cu spadă, deci mai degrabă un arhanghel! – se ridică întrebarea: „Cine este Dumnezeu?” (Sfântul Augustin, Confesiuni, Cartea X, Capitolul VI), răspundea enumerând mai întâi ce nu este Dumnezeu („Am întrebat despre D