Capitolul I, unde miroase a scorţişoară

Anul trecut, tot pe vremea asta, cînd începe să miroasă a turtă dulce cu scorţişoară, cînd se aprind beculeţele pe Champs Elysées şi pe Bulevardul Magheru, am vizitat un salon de carte la Viena. Semăna cu Tîrgul Gaudeamus, cu o mare şi importantă diferenţă: avea garderobă. Treceai destins printre standuri, cu mîinile libere, răsfoind cărţile care te interesau, fără să asuzi sub blănuri (vorba vine). Cei cîţiva bănuţi lăsaţi după plac, dar obligatoriu, garderobierei erau singurul tarif de intrare. La Gaudeamus, unde anul acesta intrarea a fost liberă, ar fi trebuit să semeni cu eroul acela dintr-un roman franţuzesc de capă şi spadă, scris cu prea mare viteză de Dumas însuşi, dacă-mi amintesc bine, un personaj pozitiv cu cîte o sabie în fiecare mînă şi un adversar în fiecare sabie, care, cu mîna rămasă, îl doboară pe al treilea atacator. O mînă în plus îşi dovedeşte utilitatea şi în lumea luptelor livreşti. Atunci cînd cu dreapta cari paltonul şi cu stînga sacoşa de proaspete achiziţii, ca să mai ai cu ce să răsfoieşti cărţile expuse, îţi trebuie altă alcătuire anatomică. Opt braţe cu ventuze, ca la surorile noastre întru cerneluri, ar fi de un real folos. De altfel, unele persoane s-au descurcat bine sub palton, întrucît, am aflat de la Neculai Constantin Munteanu la o emisiune a postului Europa liberă, la ieşirea de la Gaudeamus, în sonorităţile latineşti ale optimistului cîntec, o doamnă distinsă a fost prinsă cu cartea-n sac şi cu sacul sub haină şi rugată să înapoieze mărfurile agăţate cu numai două mîini, din drum.

Este ciudat că atît Tîrgul internaţional Bookarest din sezonul primăvară-vară, cît şi Tîrgul naţional Gaudeamus din sezonul toamnă-iarnă suferă de lipsă de aer. În saloanele de la Viena funcţiona aerul condiţionat şi se respira curat. E drept că numărul de vizitatori