Enigmele magistrului
Inel cu enigmă se intitulează placheta de debut, din 1970, a lui Mihai Ursachi (născut în 1941). După trei decenii şi mai bine, îi recunoaştem calitatea de „magistru” – pe care şi-o proclamă în „Post scriptum. Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe când se credea pelican”; piesa cu pricina este alcătuită din numai două versuri:
Un om din Tecuci avea un motor
dar nu i-a folosit la nimic.
Dincolo de ironie, în ansamblul prea întinsului titlu şi abia enunţatelor versuri, iute retezate – parcă izbindu-se de zidul tăcerii –, se află, învăluite în enigmă, Transversaliile mari sau cele patru estetici, cu tot ce vor fi având ele a transmite ca ştiinţe. Să scrutăm, mai întâi, stihurile: oricare din noi posedă o capacitate de a învăţa şi de a cugeta – aşa cum acel locuitor al oraşului Tecuci avea un motor – dar e necesar ca un magistru să intervină pentru a o trezi din starea ei virtuală. Altfel, necălăuzită spre cunoaştere, acea capacitate de a înţelege sub îndrumarea unei călăuze sigure nu s-ar actualiza, ar rămâne inutilă ca motorul omului din Tecuci.
A doua parte a titlului completează explicit instituţia magisteriului pe care autorul se consideră apt să şi-o asume, ca în momentul scrierii acestei poezii „pe când se credea pelican”. Simbolul pelicanului nu e doar o imagine a paternităţii ce-şi sfâşie pieptul pentru a-şi hrăni progenitura; pe lângă conotaţia cristică, se poate vedea aici şi sfâşierea fără durere a magistrului care transmite elevilor destoinici cunoştinţe atât de aprofundate încât fac parte din fiinţa sa.
Un magistru dă dovadă, în principiu, de multă răbdare în şcolirea învăţăceilor săi, dar el poate avea şi accese de impacienţă faţă cu opacitatea sau suficienţa unora din ei.
