Biserica din lacrimi inghetate. Trec printre noi si nu-i vedem. Sunt ca niste umbre, batrani si singuri, saraci si izolati de bunavoie intr-o lume a durerii impietrite, pe care noi n-o intelegem si pe care ei n-o pot exprima. Sunt parintii acelor copii ucisi acum 14 ani, in tragicul decembrie al anul...

Biserica din lacrimi inghetate

Trec printre noi si nu-i vedem. Sunt ca niste umbre, batrani si singuri, saraci si izolati de bunavoie intr-o lume a durerii impietrite, pe care noi n-o intelegem si pe care ei n-o pot exprima. Sunt parintii acelor copii ucisi acum 14 ani, in tragicul decembrie al anului 1989. Pentru ei, sarbatorile Craciunului inseamna rauri de lacrimi, brazi impodobiti langa morminte.

1 decembrie 2003. Sarbatoarea nationala a luat sfarsit, parada militara s-a terminat si in urma ei, soldatii strang gardurile din otel. Politicienii au facut cu mana si au disparut. Steagurile flutura in ceata si in frig. In pustiul ramas, merg la cimitirul eroilor, acolo unde de-obicei, in decembrie, stapanii tarii depun coroane de flori cu banderole tricolore, se inchina pios si multumesc frumos mortilor pentru sacrificiul lor. Numai ca de data aceasta nu e nimeni. Nici o coroana, nici un politician. Marmura alba a crucilor se amesteca difuz cu ceata, ca si turlele superbei biserici din mijlocul cimitirului, si ceata pare ca suiera, scurgandu-se grea printre ele. Cimitirul este pustiu si fotografiile celor ucisi acum 14 ani se decupeaza straniu, ca si cum ar pluti. Sunt tineri. Si atunci vad lumina unei candele incalzind rotund ceata si silueta cuiva. Ma apropii si silueta devine o femeie in varsta, cu haina si palarie neagra pe cap. Soarele se prefigureaza vag in adancurile cetii miscatoare si descopar, privind printre cruci, ca femeia a umplut mormantul de flori, ca pe cruce a pus un ingeras cu aripile desfacute, ca sunt acolo, pe bancuta d