Un dar de Craciun. 24 decembrie, Ajunul Craciunului. Stau asezata pe un fotoliu langa fereastra si privesc minunatul dans al fulgilor de nea, ce se astern pe ramurile golase ale copacilor si pe acoperise. Mirosul proaspat al bradului, impodobit regal pentru sarbatoarea care se apropie, si privelistea...
Un dar de Craciun
24 decembrie, Ajunul Craciunului. Stau asezata pe un fotoliu langa fereastra si privesc minunatul dans al fulgilor de nea, ce se astern pe ramurile golase ale copacilor si pe acoperise. Mirosul proaspat al bradului, impodobit regal pentru sarbatoarea care se apropie, si privelistea alba din fata ferestrei nu-l impresioneaza deloc pe motanul meu, Achile, care sta tolanit pe caloriferul caldut, digerand multumit fripturica pe care tocmai a servit-o. Sunt patru ani de cand convietuim fericiti, patru ani, din seara aceea de Mos Craciun, cand destinul ne-a adus fata-n fata... Ningea ca si-acum. Zapada se asternuse-n troiene, parand ca vrea sa inghita pamantul. Era atat de frumos, incat mi s-a facut dor de amintirile vechi, din copilarie, de libertatea lor cu miros de zapada, si m-am hotarat sa plec afara, pe strada, in cautarea fericirii de-atunci. Dar cum imi place sa impart bucuria cu altii, in drum spre oras am trecut si pe la prietena mea, imbiind-o la o plimbare... cantata: "Hai sa-ti arat Bucurestiul iarna...". N-am apucat sa dam coltul strazii, cand in fata unui magazin de imbracaminte, ale carui frumuseti expuse in vitrina ne-am oprit sa le contemplam, am auzit niste mieunaturi disperate. Cineva cu glas mic striga dupa ajutor. N-am rezistat si m-am dus sa vad ce se-ntampla. In spatele magazinului, printre lazi si gunoaie, am zarit un ghemotoc mic si negru, lesinat aproape de foame si frig. Statea, pur si simplu, tremurand in zapada, plangand cu ultimele puteri. Negru ca taciunele, cu ochii mari, de culoarea lamailor coapte,
