Disparitia nuantelor
2. Un exemplu bun pentru ceea ce sustin este articolul dlui Cristian Badilita, Noapte buna, Constantin Noica din 22/nr.717/2003, care raspunde unui articol al lui Gheorghe Grigurcu din Convorbiri literare, 10/2003, Cazul Noica (reluat in 22/718/2003). Faptul ca C. Badilita este indignat sincer pe unii dintre detractorii lui Noica&Co. - mi se pare, pana la un punct, normal. Articolul dlui Gh. Grigurcu, profund patimas, merge atat de departe incat il acuza pe Noica direct de "proceausism". Interogatia formulata candva de Z.Ornea (Noica - un guru al ceausismului) si reluata ca titlu de capitol de Mircea Martin (la care acesta raspunde negativ), devine afirmatie plata la Gh. Grigurcu. Aplicand in mod complet fals standardul de actiune politica de azi perioadei de dinainte de 1989, d-l Grigurcu vede in Scoala de la Paltinis "o supapa ingaduita, una dintre cele mai convenabile", ceea ce este nu numai o teribila nedreptate, dar si o dovada de cecitate istorica. Fireste, intr-un sens, totul se petrecea pe atunci "cu voie de la politie", inclusiv aparitia tuturor revistelor literare la care colabora si Gh. Grigurcu. De asemenea, in acelasi sens, toate cartile si articolele care au aparut in acea perioada, indiferent de continut, inclusiv cele ale d-lui Grigurcu, "au colaborat"! Dar in alt sens, au existat diferente extrem de mari intre ele si tocmai notarea acestora este fundamentala. Una dintre marile erori care se fac atunci cand se vorbeste despre perioada comunismului ceausist (si nu numai) este aceea de a se trata totul in bloc, fara perceperea considerabilelor diferente, a nuantelor esentiale: in fapt, partidul nu reusea sa controleze decit partial campul cultural, asa cum nu putea sa controleze decat partial campul economic (economia subterana inflorea de pe atunci.) De la distanta, peisajul parea cenusiu-uniform: dar din apropiere - nu
