Fiinte hermafrodite, un fel de Venere primitive (aduse in actualitate prin sumare detalii de „costum“), cu sini imensi, solduri generoase, dotate insa si cu un „semn central“ al masculinitatii ce rivalizeaza uneori cu accentuatele atribute ale feminitatii. Invadind suprafete de tabla al caror luciu rasfringe ambiguu-narcisic siluetele in miscare ale privitorilor, concentrarile acestea de sexualitate dubla, triumfatoare dar si amuzante, domina spatiul, depasesc raportul 1:1, par gata sa oficieze ritualul „dragostei fara frontiere“. Sint picturi neoexpresioniste care aduc aminte si de Neue Wilde si de Transavangarda. Sint inconfundabile personajele din repertoriul figurativ al artei lui Dumitru Gorzo. Parodieri ale unor suprapuse idealuri de frumusete. Chipuri nevinovate/pervers provocatoare.
Panourile de placaj gazduiesc o alta lume. Mai complexa, mai ambigua, desi directetea descriptiva a unor scene face din aceste lucrari poate cele mai indraznete reprezentari ale erosului, de pina acum, din pictura contemporana romaneasca. Personaje banale, un batrin, o pereche de batrini, un barbat oarecare, contrapuncteaza, prin prezenta lor si atitudini diferite, secvente erotice cit se poate (mai mult nu se poate) de explicite. „Martorii“ sint pictati in culori vitale, grupurile care fac sex, in alb si in negru (de fapt in griuri neutre). Cele doua categorii de personaje structureaza centre de interes ale cimpului compozitional. Atentia receptorului se divide, oscileaza: instinctele profunde imping privirea spre zonele „fierbinti“, ea gliseaza apoi catre zonele in care se „contureaza“ reprosul, voyeurism-ul amuzat-pervers, ori spre nucleul (in carne si oase) al fantazarii. Mai exista un panou, flancat de „zeitatile“ hermafrodite pomenite mai sus, pe care observam un personaj masculin care doarme, amplul registru superior al compozitiei fiind rezervat, presupunem (e
