Este o "lege" sau, mai degraba, o logica de roman - romanul unui personaj si al unei deveniri. Nuvelele îsi pierd autonomia si statutul, prefacandu-se în parti ale unui întreg, se subordoneaza sensului general al ansamblului si participa totodata la constituirea lui. Fiindca integrare compozitionala fara sacrificiul suveranitatii nu e cu putinta, desi în aceeasi nota explicativa Radu Cosasu adaugase "Le-am respectat statutul si statura de nuvele", dar probabil numai pentru ca avea nevoie de o cale de trecere spre urmatoarea precizare, una prudenta sub aparenta unei cuminti modestii - "Asa cum sunt legate, ele nu tanjesc la a da o fresca, nu au orgoliul unui Ťbildungsromanť si nici ambitia de a rivaliza cu o memorialistica riguroasa". Dar cu una "neriguroasa" ?!, se poate întreba, în spiritul autorului si al personajului supravietuirilor, ambii avand în comun un gust dezvoltat pentru naivitati bine înscenate. Puse în ordinea vîrstelor si a succesiunii epocilor si momentelor istorice, nuvelele capata de fapt statutul si statura unor capitole dintr-un vast roman confesiv si memorialistic, unul însa netraditional, sincopat, o cronica a sinelui, nu de familie, fragmentata si fragmentara. Povesti dintr-o mare poveste: denumirea unificatoare a întregului ciclu, Supravietuirile, a fost obtinuta prin modificarea discreta a formei precedente, nearticulate (Supravietuiri). Schimbarea nu e doar gramaticala, cartile anterioare trec în cele de acum, dar sunt altceva.
Si se vede mai bine, daca nu chiar pentru prima data cu o claritate ce capata puterea evidentei, ca proza cu material memorialistic a lui Radu Cosasu are ca tema generala supravietuirea artistica a unui scriitor si publicist dupa aproape doua decenii de realism socialist, impetuozitati jdanoviste, entuziasme si frenezii partinice, unele reale, altele simulate. Supravietuirea, de nu, mai curand, renasterea.
