Deceniile ce s-au scurs de la al doilea razboi mondial arata ca Europa occidentala este preocupata sa-si redefineasca o parte a conceptelor care au stat la baza politicii sale in secolele al XIX-lea si al XX-lea. Observam o asemenea prioritate atit la nivelul preocuparilor academice, cit si la acela al politicii statelor. Sint promovate limbajele ce dezvolta perspective plurale – cu intreaga suita de notiuni juridice –, fara pretentia ca acestea sa fi depasit pina astazi toate accentele de disconfort continute in vechile ideologii identitare. Cit priveste Europa rasariteana, ea se confrunta cu probleme mai delicate, asumarea trecutului prin prisma a doua sisteme totalitare reprezentind una dintre marile dificultati in procesul democratizarii ei sociale si politice. Recent eliberate de comunism, unele dintre societatile acestui areal se confrunta cu prejudecati rezultate din reluarea discursului nationalist. Reformularea ideii de identitate nationala in acord cu aspiratiile integrarii europene este abia la inceput si este relativ putin familiara marelui public.

Daca in Occident politica manifesta interes pentru promovarea si conservarea echilibrului social printr-o competenta administrare a statului, in Europa rasariteana atractiva este recistigarea increderii in valentele etno-culturale si lingvistice ale colectivitatilor. Daca in culturile din Vest se pune accentul pe decodarea termenilor-cheie care definesc identitatea in evolutia ei istorica, evidentiind schimbarile temporale, respectiv rupturile social-politice, in culturile din Europa Centrala si de Est se doreste recuperarea trecutului prin construirea unui discurs anticomunist. Daca in Occident memoria colectiva este antrenata in onesta cunoastere a trecutului, in unele state din Est istoriografia recupereaza propria istorie prin ocolirea fragmentelor ei intunecate.

Intre statele Uniu