Coincidenta face ca, o data cu Craciunul 2003 si Anul Nou 2004, numerotarea revistei noastre sa atinga o cifra rotunda: 200.
Observatorul cultural apare – asadar – de 200 de saptamini (citeva editii – precum aceasta – fiind dublu numerotate). In curind, la sfirsitul lui februarie, vom implini 4 ani de la lansare. Mult?! Putin?!
As spune ca… depinde! Daca ne comparam cu publicatiile mai longevive ale istoriei noastre culturale, sintem inca tineri (si nu ne pare rau!). Altfel, spre deosebire de multe alte gazete mai vechi ori mai recente, disparute dupa putine numere, sintem… „matusalemici“! Tema mai generala a acestor calcule ar fi punerea in perspectiva. Adevarul este ca putini par sa se gindeasca astazi, macar o clipa, la dinamica de altadata a gazetariei in general si a celei intelectuale in special: multe dintre revistele care „au facut epoca“ si au ramas in istorie au fost – de fapt – efemeride. Nu longevitatea e lucrul cel mai important (desi ea nu trebuie nici subevaluata), ci proiectul, valoarea propunerii pe care o face orice publicatie pornita de la un program. Celelalte, care nu prea vor nimic anume, nu fac decit sa se afle – care va sa zica – in treaba…
In ce ne priveste, ne-am propus de la bun inceput o orientare liberala, democratica si pro-occidentala, cu tot ce inseamna asta in plan cultural, etic, ideologic. Cu corolarul esential al coerentei, al consecventei, al evitarii „patinajelor“ care altereaza – din pacate – mesajul multor publicatii autohtone in rest onorabile.
Una dintre consecinte – surprinzatoare, dar nu mai putin semnificative pentru mediul nostru intelectual – a fost atacarea de catre cei care nu ne iubesc tocmai a acestei consecvente, catalogate drept… „dogmatism“ (sic!)! A fi rational fara sa dai rateuri inseamna ca dai dovada de o inflexibilitate blamabila! A fi democrat fara sa „patinezi“ spre con
