Margaret Atwood
Oryx and Crake
McClelland and Stewart,
Toronto, 2003
De curind a fost publicat cel de-al unsprezecelea roman al scriitoarei Margaret Atwood, intitulat Oryx and Crake. Nu este prima data cind Atwood se aventureaza pe tarimul a ceea ce se numeste speculative fiction, romane care, in traditia lui 1984 si Brave New World, infatiseaza un viitor sumbru, apocaliptic, intr-o lume distorsionata, dar in acelasi timp deranjant de familiara, foarte posibila. Este vorba despre The Handmaid’s Tale, tradus si la noi, o distopie a transformarii Americii din pamintul fagaduintei in cel al damnarii, dintr-o democratie prin excelenta permisiva intr-o dictatura militara, o combinatie „reusita“ intre comunism, fascism si puritanism, care a speculat abil frustrarile maselor si neajunsurile inerente ale lumii libere.
Prezentul din Oryx and Crake e viitorul nostru nu prea indepartat. Sa zicem 2050, de dragul conventiei, atita timp cit DVD-urile reprezinta deja tehnologie invechita.
Civilizatia a evoluat intr-un ritm galopant, alarmant prin puterea stiintei de a transforma mediul inconjurator si, ca intotdeauna, scopurile pozitive, benefice initial, au degenerat, pentru a crea monstrozitati. Poluarea a atins, de fapt a depasit, cotele superioare, si e deja prea tirziu pentru a mai putea face ceva. Anotimpurile, asa cum le stim noi, sint de domeniul fictiunii. Lumea a devenit un imens efect de sera. Doar cei mai in virsta isi amintesc cu nostalgie farmecul zapezilor de altadata (la propriu), coloristica toamnei sau verdele crud al primaverii. Si, ca si cum nu ar fi de ajuns, romanul debuteaza la citeva luni dupa producerea unei catastrofe ecologice de proportii mondiale, ale carei cauze ramin deocamdata invaluite in mister. Snowman se trezeste inainte de revarsatul zorilor. Si-a incropit un culcus intr-unul dintre cop
