Editura „Muzeul Literaturii Române” a publicat în 2002, romanul Buga de Alexandru Lascarov-Moldovanu. Editarea s-a realizat după manuscrisul datat august-septembrie 1949, marcând astfel în finalul cărţii timpul redactării sale. Descrierea acestui text inedit, dactilograma de 386 de pagini, cu intervenţiile autorului pe pagină, corecturi şi adăugiri, aparţine dnei Dora Mezdrea. Pasiunea demonstrată de această cercetătoare faţă de manuscris, cu atât mai acuzat faţă de ineditul unui text, am descoperit-o când a semnat, alături de Marin Diaconu, Publicistica lui Nae Ionescu, şi când a publicat independent cele două volume de Corespondenţă de dragoste, Nae Ionescu şi Elena-Margareta Fotino, deopotrivă, Biografia lui Nae Ionescu. „Nota asupra ediţiei” la romanul Buga îi aparţine şi aduce fluiditate în înţelegerea priveliştii lingvistive a diferitelor timpuri care formează scenografia fabuloasă a romanului. Prefaţa, semnată de Liviu Franga, intervine cu o anvergură poetică în ambianţa de date, de obsedante lumini de care au nevoie oamenii, locurile, timpul în schimbare şi peisajele, deopotrivă simple şi inepuizabil aceleaşi, pentru a fi înţelese. Tot el răspunde întrebării: cine este autorul, după atâţia ani de când acesta s-a tot îndepărtat din sfera atenţiei lumii literare. Alexandru Lascarov-Moldoveanu, autor de romane, de proze scurte, de mărturii cu tentă autobiografică, traducător, printre altele, al dramei religioase Femeia adulteră, scrisă în franceză de Monseniorul Ghika. G. Călinescu îi observă fără cordialitate, în Istoria literaturii române, doar acuitatea viziunii creştine a lumii. Citez privirea mai largă a lui E. Lovinescu din capitolul Neosămănătorismul moldovean, cuprins în Evoluţia prozei literare: „spirit vioi, ziaristic, format în redacţie şi în cafenea, cu simţul actualităţii şi al proporţiei de moldovean bucureştenizat, care nu suspină numai după