Bogdan Suceavă e în acest moment unul dintre cei mai respectabili scriitori români trăitori pe alte meleaguri – printre altele (deşi nu neapărat definitoriu) el fiind nominalizat anul acesta la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză. Volumul nominalizat e unul de istorii, categorie a prozei scurte nu foarte încercată la noi, dar intrată la loc de cinste în literatura lumii odată cu romancierii sud-americani ai marelui boom, cu titlul Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii, editată cu mari aventuri la Dacia clujeană.

Editura ieşeană T a publicat acum o altă (deşi nu foarte nouă) carte de povestiri a lui Bogdan Suceavă – Bunicul s-a întors la franceză. Istorii – cuprinzînd opt texte, unele dintre ele apărute deja, mai ales în format electronic. Cea care a provocat cele mai vii discuţii – nu neapărat literare, ci mai ales de „ideologie” – după postarea în revista electronică Respiro este Descompunerea patriei în particule elementare, o distopie cu iz apocaliptic despre România cea de peste nu mulţi ani, definitiv pradă politicienilor oneroşi, afaceriştilor dubioşi şi teroriştilor revizionişti (textul datorează destul atmosferei publice de după neaşteptatul succes al României Mari în alegerile din 2000). De altfel, o trăsătură specifică acestui volum este aplecarea spre un criticism social sensibil în cîteva proze – e vorba de Povestea cubului Rubik, fermecător scrisă, totuşi pe o temă de corectitudine politică (tînărul retardat mintal, pasionat de cubul rubik, ţinta suspiciunilor muncitorilor de pe şantier, a preotului, a femeii de serviciu a preotului, a poliţistului) ce practic nu duce nicăieri; mai mult, notaţiile obsesiei monomaniacale a personajului fac riguros parte dintr-o tradiţie literară bogată (recent tradusa Flori pentru Algernon, de pildă). O formă benignă de didacticism, de demonstrativism, minează şi Bunicul s-a întors la franc