La finele anului pre-electoral, pesedeii nu fac nici un secret din tactica de campanie adoptată: un amestec de şantaj, ameninţare şi violenţă. După ce-au anexat zeci şi sute de primării, după ce-au atras, cu morcovul sau cu băţul, mii de consilieri, după ce-au băgat căluşul în gura presei, ei se pregătesc să dea lovitura finală. O lovitură în stilul filmelor lui John Woo (perioada Hong-Kong), cu mult sânge şi nevroză turnate în capul spectatorilor-actori. Şi tot ca în acele filme, victoria nu e decât numele de circumstanţă al unui abator după o zi în care-au fost sacrificate mii de animale.

Dacă amuţirea televiziunilor a fost o operaţie mai ales între ”gulerele albe” — prinşi cu fofârlica financiară, patronii canalelor tv au bătut palma cu puterea pentru a-şi salva gâtul —, dacă pentru anihilarea presei scrise s-a lovit în puterea de cumpărare a „gulerelor albastre”, asupra puţinilor nealiniaţi au fost asmuţite „gulerele roşii”. Adică mardeiaşii, caftangiii şi — să sperăm că nu se va ajunge până acolo! — asasinii cu plată. În clipa de faţă, nu e nici o problemă să angajezi un bătăuş profesionist cu doar câteva sute de parai — adică mărunţişul găsibil în orice moment în buzunarele celui mai jerpelit baron de provincie.

Potenţialul de violenţă al românului nu trebuie subestimat. Iar acolo unde dau greş ai noştri, chemăm ucrainenii! Criminalitatea scăpată de sub orice control, dezvoltarea inimaginabilă a lumii interlope, transformarea a zone întregi ale marilor oraşe în spaţii de înflorire luxuriantă a infracţiunii sunt un excelent humus din care forţele politice îşi pot recruta, după plac, schingiuitori, bătăuşi sadici ori asasini cu sânge rece.

Recentul caz Ino Ardelean conţine toate elementele unei clasice reglări de conturi: un ziarist incomod, cunoscut pentru perseverenţa aducerii la lumină a unor afaceri necurate, este