Adolescenţii scriu precum ar respira. Lirica lor nu neapărat sărăcăcioasă (aşa cum singur spuneţi evaluându-vă realist produsele proprii de pe la 16 ani, în stil Şt. O. Iosif ori Coşbuc) se dovedeşte totuşi a fi un antrenament util, care pe unii îi clădeşte atleţi ai poeziei lor de mai târziu. Lucru admirabil pe cât de rar, v-aţi pasionat ani îndelungaţi de fabula clasică, parcurgând cu înflăcărare bibliografia posibilă în această direcţie. Genul pare depăşit acum, povestea cu morala la sfârşit e ignorată, cum şi multe altele dintre lucrurile bune din bătrâni sunt, azi, lăsare să se piardă. E limpede că nu putem face faţă în proporţie de masă, rigorilor şi capcanelor poeziei moderne. Poeţii de toate vârstele şi calibrele gustă de la o vreme din amăreala unei singurătăţi acerbe, publicul se arată obosit şi decepţionat de ce i se livrează şi, într-o oarecare măsură, cu îndreptăţire. Chiar şi dvs., care aţi întreţinut, cu pasiune, aprinsă flacăra fabulei, iată-vă intrat cu arme şi bagaje în alt teritoriu. Şi sunteţi la fel de prolix şi la fel de categoric în a recupera într-o nouă iubire energii şi seve tinereşti. Bătrâna Doamnă, fabula, se răzbună însă, pentru afront şi abandon. Vă va trebui timp până să vă descurcaţi şi limpeziţi din rudimentele ei dantelate şi din parfumurile ei. După 13 ani de migală în aria fabulei, vă va fi greu s-o faceţi uitată. dar înţeleg că maturitatea deplină vreţi să vă găsească fortificat şi apt de fapte remarcabile. Aţi greşi dacă n-aţi admite că, privite din afară, noile produse au cusururi majore. Cântaţi la alt instrument, dar o faceţi ca şi când, schimbând violina cu pianul, de pildă, aţi avea tendinţa (obişnuinţa) de a ridica pianul la nivelul claviculei. Aţi scris Vorbire în cuie şi Căderea mângâierilor târzii, dar şi Cântecele vechiului infern, şi poeme mai întinse, depăşind şi două sute de versuri fiecare, pachiderme pe care