Ştirea a căzut ca un trăznet în a treia zi a Tîrgului de Carte „Gaudeamus”, adică vineri 27 noiembrie. Am aflat-o cu cîteva clipe înainte de a prezenta, împreună cu Gabriel Liiceanu, volumul al treilea de la Humanitas al Jurnalului Monicăi Lovinescu. Oare mai e cazul să subliniez coincidenţa? În istoria noastră recentă, Monica Lovinescu şi-a legat numele de al postului de radio „Europa liberă”. Acolo au ascutat-o două generaţii, săptămînă de săptămînă, la Actualitatea românească şi la Teze şi antiteze la Paris. Nici o personalitate literară n-a înspăimîntat mai tare regimul comunist de la Bucureşti decît Monica Lovinescu. Nici cînd era criticată în New York Times, Le Monde sau Times, oficialitatea ceauşistă nu reacţiona mai violent. Şi, iată, aniversînd-o pe Monica Lovinescu şi lansîndu-i o nouă carte (aceea care înregistrează cele dintîi întîlniri cu intelectualii români din ţară în condiţii de neclandestinitate), a trebuit să spun participanţilor la „Gaudeamus” că întîmplarea face (dacă întîmplare este) ca tocmai acum să aflăm că „Europa liberă” nu mai este.

Raţiunea Congresului american care a eliminat din bugetul pe 2003 banii necesari „Europei libere” în cîteva din ţările pe cale să devină membre ale UE a fost aceea că evoluţiile democratice din aceste ţări nu mai justifică existenţa unui post de radio care a emis vreme de decenii pentru ascultători de dincolo de cortina de fier. Argument solid, fără discuţie. În principiu, cu o presă şi cu o mass-media internă liberă, aceste ţări nu mai au nevoie de „Europa liberă”. România, Bulgaria sau ţările baltice n-au de ce să mai apeleze la vocea unei lumi din care aproape fac parte.

Nu pot să nu remarc o anume naivitate a americanilor în aprecierea situaţiei din România. Desigur, presa şi mass-media sînt teoretic şi legal libere. Doar că această libertate nu este legată exclusiv de lite