Prima victima a poleiului care a acoperit soselele timisene miercuri seara a fost o Dacie Papuc, care s-a rasturnat pe Calea Aradului. Din cauza vitezei soferul, Mir Daniel a pierdut controlul autoturismului la bifurcatia soselei care ducea spre comuna timiseana Sanandrei. Pasagera de pe scaunul din dreapta soferului a fost grav ranita, fiind transportata de urgenta la Spitalul Judetean din Timisoara. Parcare cu taxa suplimentara Graba nejustificata a unor soferi, acum, in prag de sarbatori, se dovedeste, de multe ori, destul de paguboasa. Poate sa depuna marturie in acest sens si Dutu Lazar, de 43 de ani, din Ciacova, care, marti seara, se afla la volanul Daciei sale, inmatriculata TM-06-GUZ, si, in timp ce incerca sa iasa din parcarea de la Centrul Copercial Terra, a acrosat un alt autoturism. Soferul ghinionist, care s-a ales cu bara din spate indoita si cu un stop facut praf, este Constantin Timbacaru, de 28 de ani, din Timisoara, si circula regulamentar intr-un Tico cu numarul TM-47-CMW. Prima victima a poleiului care a acoperit soselele timisene miercuri seara a fost o Dacie Papuc, care s-a rasturnat pe Calea Aradului. Din cauza vitezei soferul, Mir Daniel a pierdut controlul autoturismului la bifurcatia soselei care ducea spre comuna timiseana Sanandrei. Pasagera de pe scaunul din dreapta soferului a fost grav ranita, fiind transportata de urgenta la Spitalul Judetean din Timisoara. Parcare cu taxa suplimentara Graba nejustificata a unor soferi, acum, in prag de sarbatori, se dovedeste, de multe ori, destul de paguboasa. Poate sa depuna marturie in acest sens si Dutu Lazar, de 43 de ani, din Ciacova, care, marti seara, se afla la volanul Daciei sale, inmatriculata TM-06-GUZ, si, in timp ce incerca sa iasa din parcarea de la Centrul Copercial Terra, a acrosat un alt autoturism. Soferul ghinionist, care s-a ales cu bara din spate indoita si cu un stop facut praf