Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa culturală din Sud-Est

Publicat in Dilema Veche, vineri 19 decembrie 2003 ·

Institutul Goethe din Bucureşti şi Asociaţia culturală Ecumest au avut iniţiativa unui simpozion foarte interesant şi util, desfăşurat pe 11-12 decembrie, cu sprijinul financiar al Pactului de Stabilitate pentru Europa de sud-est: "Revistele culturale - platforme de dialog în ţările Europei de sud-est". Au participat reprezentanţi ai unor reviste culturale din regiune (România, Bulgaria, Croaţia, Ungaria), dar şi ai unor publicaţii din Germania şi Franţa care se ocupă de Balcani. Cel dintîi cîştig al simpozionului a fost reprezentat de cunoaşterea reciprocă şi constatarea că există, şi pe acest plan, cîteva probleme comune ale regiunii. În intervenţiile participanţilor şi în dezbateri a apărut de mai multe ori ideea că Balcanii au fost "un subiect european" doar prin crizele politice care au avut loc aici, dar nu au trezit acelaşi interes şi din alte puncte de vedere. Sentimentul de "copil-problemă" sau de "provincie" foarte depărtată a creat nu numai o anume izolare faţă de centru (care pentru noi înseamnă Occidentul sau, mai bine zis, "ideea de Occident"), dar şi o stare de incomunicare între noi, cei care aparţinem acestui perimetru. În orice caz, intelectualii din ţările Europei de sud-est se cunosc între ei mai puţin decît ar trebui, iar schimburile culturale ori transferul de idei în acest spaţiu se fac mai degrabă prin "medierea" Occidentului: aflăm unii despre alţii mai mult din surse germane, franceze ori engleze decît prin contacte directe. Explicaţia acestei stări de lucruri se află, desigur, în preocuparea principală pe care au avut-o toate ţările din zonă după căderea comunismului: aceea de a "prinde din urmă" Occidentul. Privind spre Vest, am uitat să privim unii către alţii, iar acum re-descoperim că avem probleme comune şi că uneori soluţiile sînt mai uşor de găsit împreună. Dar tranziţia obsedată de "reformele de tip occidental", precum şi ima

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 42 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°