Explicită sau nu, decizia a fost să nu se folosească acele cuvinte care ar putea transforma eşecul în dezastru. După ce Conferinţa Interguvernamentală de la Bruxelles s-a terminat fără a se ajunge la vreo înţelegere, şefii de state au făcut minuni de oratorie pentru a caracteriza situaţia în termeni cît mai edulcoraţi. "Nu e nici o dramă şi nici o criză cu C mare", a spus preşedintele Franţei, Jacques Chirac. Prim-ministrul britanic, Tony Blair (în scandalul iscat de ceilalţi, Marea Britanie a obţinut pe tăcute tot ce a vrut în materie de drept de veto) a declarat că a fost mai bine că s-au abandonat discuţiile decît dacă s-ar fi ajuns la un acord prost. Preşedintele prin rotaţie al Uniunii, Silvio Berlusconi, a rămas fidel principiului său "de a vedea jumătatea plină a paharului". În presă însă, nu lipsesc comentatorii care susţin că paharul s-a spart: "Visul s-a spulberat", scrie Will Hutton în The Observer, lamentîndu-se că statele membre au ucis cinic şi din lăcomie viziunea nobilă a Europei unite. Tot despre decalajul dintre Europa aspiraţiilor şi cea a realităţilor scrie şi William Pffaf în International Herald Tribune: "Ideea nobilă a Uniunii Europene a fost aceea a înlocuirii loialităţii faţă de naţiune cu ceva mai măreţ. Nu s-a întîmplat aşa. Încăpăţînată, loialitatea rămîne legată de naţiune", "Un spectacol jalnic", conchidea în Franţa, ziarul Libération. Cetăţenii se bucură de avantajele aduse de Europa Unită: o monedă unică puternică, posibilitatea de a trece graniţele fără vize, pentru a munci sau pentru a călători, sentimentul de securitate în faţa ameninţărilor. În acest ultim domeniu, Conferinţa de la Bruxelles a fost un succes: bănuiala de rivalitate militară cu SUA a fost înlăturată de cîteva formulări abile şi a fost acceptat documentul propus de Solana definind strategia europeană de securitate şi acordul de a alcătui o celulă (în sînul s