Postul Crăciunului şi Ziua Naţională Domnul Dan Matei Agathon - care voia să evoce Sighişoara medievală printr-un Dracula-Park - a adresat Televiziunii Naţionale un protest faţă de felul cum a fost evocată Ziua Naţională la emisiunea lui Stelian Tănase. Însă H.-R. Patapievici şi Adrian Cioroianu nu făceau decît să se refere acolo la felul în care puterea instalată organizase sărbătoarea. Organizatorii au dat şi oamenii (sărmani sau nu) au mîncat mulţime de cîrnaţi (şi sarmale, cred). Sărbătoarea a inclus un praznic politic de caritate prin care guvernanţii şi populaţia declarau, implicit sau explicit, că sărăcia şi foamea sînt teme importante în România de azi. Puterea dădea de la ea de mîncare, paternalist, recunoscînd astfel că nu e capabilă să pună pe picioare un stat destul de sănătos încît majoritatea oamenilor să-şi poată cîştiga singuri bunăstarea. Iar lucrurile se petreceau, observa H.-R. Patapievici, în postul Crăciunului. El nu judeca nici o clipă modul cum românii îşi trăiesc apartenenţa religioasă, ci doar faptul că ei recurg încă, în definirea identităţii naţionale, la materiale simbolice slab sau pasiv asumate. Spectacolul simbolic al Zilei Naţionale arăta în plus că, în România modernă, puterea copiază cu plăcere procedee de caritate tradiţionale, contrariind însă logica tradiţiei din care ele provin.

Simbolismul foamei Nu am de mîncare, mi-e foame, a răspuns cineva întrebat de ce mănîncă, în post, bucatele cu carne de la sărbătoare. Cîndva, la începuturile monahismului, în secolele III-IV, în Egipt, foamea - spaimă continuă a mulţimilor - a fost folosită nu numai pentru consolidarea, prin gesturi de caritate, a puterilor instituite de tot felul; ea a fost folosită de asemenea pentru a semnifica şi a trăi un destin spiritual complet. În limba coptă, termenii pentru sărăcie şi foame, pentru săraci şi "cei înfometaţi" erau înrudiţi. Iar foame