Întîmplarea face să cunosc îndeaproape lucrările firmei MB Studio, întrucît Marius Marcu Lapadat mi-a fost ani buni coleg de catedră. Am avut ocazia să discutăm îndelung asupra cîtorva puncte care ţin de "poetica" locului său în această mică echipă de proiectare. Am lucrat împreună într-un proiect de cercetare cu finanţare internaţională, răstimp în care am şi văzut împreună cîteva ţări ex-comuniste. Ştiu aşadar cum reacţionează nu numai în raport cu mediile cunoscute, ci şi cu cele în întregime noi. De asemenea, am privilegiul de a cunoaşte majoritatea lucrărilor sale anterioare, inclusiv pe cele rămase în stadiul de proiect de sertar. "Meme", cum îi spunea profesorul Dîmboianu, şef de catedră la Studiul Formei-Design (zisă şi Stufo), căruia îi datorăm amîndoi venirea în şcoala de arhitectură de la Bucureşti, se prenumără, bunăoară, printre puţinii români premiaţi la prestigiosul concurs japonez pentru arhitectură de sticlă al firmei Schinkenchiku (alături de Horea Gavriş). A fost de asemenea recunoscut, după 1989, la bienale succesive de arhitectură ale UAR. În acelaşi timp arhitect de interior şi persoană mondenă, Meme poate fi găsit în proximitatea grupurilor sau evenimentelor interesante, avînd însă aerul că se află acolo întîmplător sau fără voie. A învăţat lecţia esenţială a conservării eforturilor, astfel încît modul în care lucrează reflectă acest deziderat: punct ochit-punct lovit. Lucrarea executată - niciodată de amploarea celor care s-au tot făcut în perioada post-1989 din bani publici - este întotdeauna de o calitate atît de evidentă, încît aceasta îi îngăduie arhitectului să trăiască în spaţiul public arhitectural, la vîrful lui, pînă la următoarea "lovitură". Arhitectul transformă în bijuterie, cu un minimum de mijloace şi, adeseori, cu materiale mai degrabă oarecare spaţii delabrate, extrăgîndu-le imediat din anonimatul în care fuseseră uitat