Un banc trăsnit, cu morală adîncă pentru funcţionari, vorbea de primarul "bun" şi primarul "rău" văzuţi de cetăţeanul cu căciula în mînă, tocmai ieşit de la audienţă. Întrebat dacă şi-a rezolvat problema, omul zicea săltăreţ: "A, nu s-a rezolvat... Dom' le, da' ce om bun e primarul ăsta! M-a invitat să stau jos, mi-a dat o cafea, apoi m-a bătut pe umăr de parcă eram prieteni la cataramă..." Un nou mandat, un nou primar şi o nouă audienţă. La ieşire, omul cu căciula în mîini, întrebat dacă şi-a rezolvat problema, răspunde furios: "Da, dom'le, s-a rezolvat. Da' ce ticălos e primaru' ăsta! M-a ţinut în picioare, nici n-a scos nasul din hîrtii cînd mi-a pus ştampila. Ce să mai zic de cafea... Nici nu m-a întrebat!" Dincolo de efectul educativ pentru birocraţii cu mînecuţă, bancul cu pricina mai vorbeşte despre altceva, despre staniolul în care aleşii şi numiţii de orice fel îşi vînd marfa, vorbeşte despre campanii. Iar în lumea politică, mai abitir ca oriunde, campaniile arată că reclama e sufletul comerţului, că voturile se cîştigă cu vorbe meşteşugite şi fapte ticluite. Definită şi ca artă a manipulării, democraţia permite acest joc cu psihologia maselor. Motiv pentru care politicienii organizează campanii de cucerire a bunăvoinţei populare fără ca victimele, cetăţenii, să apuce să se dezmeticească... Pe dulcele plai mioritic campaniile au o caracteristică: aceea că se "îngraşă" doar în ajun, prin eforturi financiare uriaşe în raport cu bugetul costeliv al naţiunii. Între scrutinuri, cei mai mulţi aleşi îşi veghează afacerile în tăcere, lăsînd scena cîtorva eroi care, cu harţa lor fără noimă, sfîrşesc prin a confuziona auditoriul. Campania solicită însă ambiţiile, buzunarele şi agenţiile de publicitate care aplică reţete tip detergent pentru a vinde partide. Deşi toate statisticile lumii arată că nici jumătate din promisiunile de campanie nu se respectă, cetăţe